Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției.
BCE a menţinut nemodificată dobânda de referinţă, o decizie aşteptată de analişti dar care a fost eclipsată de anunţul privind demisia Christinei Lagarde, cu nouă luni înainte de finalul mandatului său, transmite AFP.
Românii pot împrumuta din nou statul, printr-o nouă ediție a programului Tezaur. Dobânzile au crescut față de luna trecută și ajung până la 7,50% pe an. Veniturile sunt neimpozabile. Câți bani poți câștiga dacă investești 1.000, 5.000 sau 10.000 de lei.
Nota de plată a instabilităţii este de cel puţin 3.800.000.000 €. Atât pierde anual România, din cauza crizei politice, plătind în plus dobânzi uriaşe. S-ar putea construi cu aceşti bani 3 spitale mari sau 300 km de autostradă.
Kevin Warsh a depus jurământul, ca nou preşedinte al Rezervei Federale (Fed), la Casa Albă, într-un moment marcat de presiuni politice privind reducerea dobânzilor şi de îngrijorări legate de independenţa băncii centrale americane.
BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi estimează că rata anuală a inflaţiei va creşte în trimestrul II 2026 peste nivelurile previzionate anterior.
O veste bună și unea rea, pentru românii care vor să economisească în condiții avantajoase. Statul a lansat o nouă ediție de titluri Tezaur. Dobânzile anuale ajung până la 7%, dar sunt mai mici decât la ediția precedentă.
Scad ratele plus dobânzile la creditele în lei cu dobândă variabilă care au fost făcute după 2019, când s-a trecut de la Robor la IRCC. IRCC este acum 5,68%, de la 6,06%, anul trecut, ultima valoare.