luni 25 mai
EUR 5.2467 USD 4.5067
Abonează-te
Newsweek România

„Autostrada Meșterului Manole”, DeX Brăila – Galați, trebuia să fie gata din 2025, dar se surpă continuu

Data publicării: 25.05.2026 • 11:40 Data actualizării: 25.05.2026 • 14:46
Drumul Expres Brăila – Galați, cu o lungime de 10,71 kilometri, poate fi supranumit fără rezerve „Autostrada Meșterului Manole” - Foto: Facebook / Drum Expres Focsani-Braila-Constanta
Drumul Expres Brăila – Galați, cu o lungime de 10,71 kilometri, poate fi supranumit fără rezerve „Autostrada Meșterului Manole” - Foto: Facebook / Drum Expres Focsani-Braila-Constanta

Drumul Expres Brăila – Galați, cu o lungime de 10,71 kilometri, poate fi supranumit fără rezerve „Autostrada Meșterului Manole”. Lucrările, care au început în 2022 și trebuiau să fie gata în decembrie 2025, au ajuns la 95,5%. Dar infrastructura se surpă continuu. „Fuge” terenul.

Proiectul Drumului Expres DeX Brăila – Galați s-a transformat într-un adevărat coșmar.

Stadiul fizic de 95,5% este același de șase luni, după ce infrastructura a început să se surpe continuu sub propria greutate, mai ales în zona podului peste Siret, iar specialiștii tot încearcă să stabilizeze terenul.

Citește și: VIDEO Asfalt pe cel mai întârziat lot de pe Autostrada București. Când se va deschide complet Autostrada?

„Autostrada Meșterului Manole”, DeX Brăila – Galați, trebuia să fie gata la sfârșitul lui 2025, dar se surpă continuu

Contractul pentru drumul expres supranumit acum „Autostrada Meșterului Manole” a fost semnat cu Spedition UMB în aprilie 2021, lucrările au început în 2022, termenul contractual de finalizare era 23 decembrie 2025, iar de atunci s-au succedat cel puțin cinci termene anuntate public de oficiali.

Principala cauza a problemelor este terenul instabil din zonă, care s-a dovedit mult mai moale decât anticipase studiul de fezabilitate.

Citește și: Se pregătește o nouă autostradă în România: CNAIR a dat undă verde proiectului Brașov – Făgăraș

În timp ce documentația indica o adancime de 18 metri pentru pilonii de susținere, realitatea din teren a forțat constructorii să foreze până la 40 de metri, peste dublu față de datele de proiectare, relatează cineconstruieste.ro.

Chiar și cu aceste măsuri, însă, pământul a cedat.

„Cand am terminat-o noi, ea nu era asa, ea s-a lasat in timp, fara trafic, fara nimic”, a explicat Gabriel Nunu, reprezentant UMB.

Pentru a salva structura, muncitorii încearca acum sa injecteze soseaua cu ancore metalice de stabilizare.

Este o situatie care amintește de problemele de pe Autostrada Sebes – Turda, unde surpările și alunecările de teren au dus la închideri repetate și reparații costisitoare. Deficientele studiului de fezabilitate, care a subestimat conditiile geologice, sunt la originea problemei și nu țin de constructor.

Proiectul include si un viaduct de 1,7 kilometri peste raul Siret, al doilea cel mai mare pod hobanat din Romania dupa cel de la Agigea. Construcția acestuia a fost blocata succesiv de vant puternic și ploi care au impiedicat lucrarile pe barje, dar si de insolventa firmei subcontractante din Italia responsabile de lucrări.

DeX Brăila - Galați, gata „până la sfârșitul anului, dacă nu se mai întâmpla ceva”

Ultimul termen anunțat de CNAIR pentru deschiderea circulatiei este în octombrie 2026.

Dar constructorul promite finalizare „pana la sfarsitul anului, dacă nu se mai întâmpla ceva”.

Avand in vedere istoricul de cel putin cinci termene ratate, problemele de tasare a solului si lucrarile ramase la podul hobanat, prudenta este justificata.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră