Companiile financiare și-au schimbat în ultimii ani modelul de business prin înlocuirea interacțiunii față în față cu clienții, cu platforme digitale în care clienții își pot derula singuri operațiunile financiare.
De aceea, educația financiară și cum ne protejam de tentativele de furt în mediul online devine o componentă importantă a învățării continue pe parcursul vieții. De asemenea, modul în care știm să filtrăm informațiile apărute în mediul online, în special pe social media, poate face diferența între a păstra banii în siguranță sau a-ți asuma riscuri financiare.
Discutăm despre aceste subiecte cu invitații nostri din Autoritatea de Supraveghere Financiară. Pentru persoanele care economisesc și vor să investească în diverse instrumente financiare, vom sta de vorbă cu specialiști din mediul privat de business.
Ne propunem să aflăm cum ar trebui construit, dar și monitorizat un portofoliu de astfel de instrumente financiare, precum și modul în care ar fi indicat să își seteze corect așteptările fiecare investitor. De asemenea, vom vorbi despre ETFs –instrumente financiare foarte căutate in ultima perioada de investitori, chiar și de cei începători.
Economisire, investiții sau pensie privată ?
Cât de importantă este investiția într-un fond de pensii private, ce înseamnă Pilonul II si Pilonul III de pensii, la câte fonduri de pensii putem cotiza, când ar fi momentul potrivit să ne gândim la o astfel de investiție, cum alegem fondul care ni se potriveste, câți bani vom avea la pensie, mai bine ținem banii la bancă sau îi punem într-un fond de pensie privată?
Sunt doar câteva dintre întrebările la care vor răspunde invitații noștri din domeniul pensiilor private.
Evenimentul este suținut de: Raiffeisen Bank, Institutul de Studii Financiare, Exim Banca Romanească și de Autoritatea de Supraveghere Financiară în calitate de partener institutional.
Agenda evenimentului poate fi accesată AICI
Publicul va avea acces în sală în limita a 20 de locuri. Pentru a participa în sală vă rugăm să vă înscrieți la emai:l office@newsweek.ro, urmând să fiți confirmat printr-un mesaj de către de organizator.
Evenimentul va fi transmis în direct pe http://www.newsweek.ro și pe pagina de Facebook a Newsweek România.