Guvernul Dăncilă a decis să blocheze peste noapte accestul sectorului cultural independent la șase milioane de lei din bugetul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), bani destinați finanțării acestuia.
Ministerul Finanțelor Publice a impus o limită de 31 de milioane de lei – cu șase mai puțin decât ar fi fost necesar – celor de la AFCN, pentru sesiunile de finanțări nerambursabile. Concret, Ministerul Finanțelor a decis să nu mai includă în bugetul pe anul 2019 sumele colectate în 2018
Decizia a venit după ce AFCN a făcut pentru sesiunea de finanțare II/2019 o alocare bugetară bazându-se pe bugetul de 38 de milioane de lei, existent în contul AFCN la 1 ianuarie 2019. „Consiliul AFCN este nevoit să anunțe reducerea bugetului alocat pentru sesiunea II/2019 cu 30%, reducere ce se va aplica la fiecare arie de finanțare, pentru a se încadra în 31 milioane lei (din care 20 de milioane de lei au fost alocate sesiunii I/2019)”.
În acest context, mai multe proiecte culturale au fost tăiate de la finanțare. „Există o materializare palpabilă a tăierii de buget de la AFCN: la teatru, inițial, ar fi putut primi finanțare cel puțin 20 de proiecte din 65; după tăiere, au fost finanțate 14; la dans, inițial, s-ar fi finanțat cel puțin 8 proiecte din 22; au primit bani, după tăiere, 5 și jumătate”, a calculat Iulia Popovici.
Îmbrăcați în saci de plastic
Doi dintre cei mai activi artiști independenți au protestat sâmbătă, în timp ce la București se desfășura Noaptea Muzeelor, împotriva reducerii finanțării.
Cei doi s-au acoperit cu saci negri de plastic, pentru învelirea cadavrelor, sugerând moartea sectorului cultural independent, din cauza deciziei absurse a Ministerului de Finanțe.
De asemenea, a fost lansată o petiție, „Atac la cultura din România: guvernul actual amenință prin deciziile sale dreptul la cultură a zeci de mii de cetățeni”, semnată până acum de peste 1700 de oameni.
„AFCN a început anul 2019 cu o situație echilibrată, la 1 ianuarie având în cont o sumă de 38.367.559 lei, suficientă pentru organizarea primelor sesiuni de finanțare anuală, conform calendarului anunțat din timp.
În acest moment, din cauza alocării unui buget mai mic pentru cultura din România, AFCN nu își poate realiza angajamentele luate, deoarece Ministerul Finanțelor Publice a limitat controlul AFCN asupra surselor sale extrabugetare, iar apoi, Ministerul Culturii și Identității Naționale, sub autoritatea căruia funcționează AFCN, a restricționat bugetul instituției - în loc de 37 de milioane de lei, AFCN fiind autorizată să folosească numai 31 milioane.
În acest fel, o sesiune de finanțare deja declanșată a fost atacată în plină desfășurare, cuantumul finanțării fiind scăzut cu aproximativ 30%, mai puține proiecte urmând să primească finanțare la finalul acesteia.
În plus, sesiunea dedicată proiectelor editoriale, planificată a fi declanșată pe 2 mai, ca în fiecare an, este pentru moment amânată, din cauza nefinalizării procesului de alocare bugetară. Deși în 2019 se celebrează Anul Cărții, decizie votată în Parlamentul României, Guvernul, prin ministerele Culturii și Finanțelor, periclitează tocmai proiectele editoriale – cărți și reviste deopotrivă – prin neglijarea angajamentelor sale financiare față de sectorul cultural”, se arată în petiție.
Minciuna lui Breaz
Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a afirmat sâmbătă, în conferinţa de presă de la Sibiu, că nu s-a redus cu 30% bugetul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Întrebat dacă s-a redus bugetul AFCN cu 30 la sută, ministrul Culturii a spus: „Toate aceste informaţii, chiar am avut o întâlnire cu reprezentanţii AFCN-ului în cursul zilei de miercuri, toate aceste lucruri şi informaţiile date de cei de la AFCN în spaţiu public sunt informaţii false”, potrivit Ora de Sibiu.
Ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, le recomandă celor de la AFCN să mai creeze o sesiune pentru proiecte, în luna iunie.
Protest și la Gala UNITER
În cadrul celei mai recente ediții a galei UNITER British Council a oferit un premiu organizației Reactor, un centru cultural foarte activ din Cluj care funcționează ca teatru independent, spațiu de concerte și expoziții, centru de resurse pentru artiști și activiști civici.
Echipa Reactor a folosit momentul primirii premiului pentru a protesta împotriva reducerii cu 30% a finanțării la actuala sesiune de la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
„Nu mai sînt destui bani la cultură / nu e prima, nici ultima lovitură…“