Gâlceava intelectualilor. De ce se jignesc Blandiana, Dinescu și Liiceanu. Plus o poveste din 1988

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 13.03.2021 - 08:58
De ce se jignesc Blandiana, Dinescu și Liiceanu

O dezvăluire făcută de Ana Blandiana despre Mircea Dinescu, pe care-l acuză că în 1990 era „invidios pe gloria morților de la Revoluție” a pornit o furtună de jigniri dinspre Mircea Dinescu. În joc a intrat și Gabriel Liiceanu, care sugerează că disidența poetului a fost falsă.

SHARE

Gâlceava intelectualilor a pornit de la cartea de memorii scrisă de Ana Blandiana, „Soră lume”, publicată în 2020 la Humanitas, editură condusă de Gabriel Liiceanu. Fragmentul care a declanșat scandalul a ajuns la publicul larg abia luna aceasta.

Citește și

Frații Dinamită din boxul românesc

În volum, Ana Blandiana susține că la un dejun diplomatic din ianuarie 1990 cu ministrul francez de Externe Roland Dumas, la care au mai participat Mircea Dinescu, Doina Cornea și Ion Caramitru, diplomatul „făcând un elogiu impresionant și aproape romantic tinerilor morți la Intercontinental, a întrebat dacă se știe cine erau.

Citește și

Liiceanu, atac dur la adresa lui Mircea Dinescu: Un scandalagiu, un mitocan, un poftangiu

Și înainte să ia cineva cuvântul, în timp ce Mașa îi traduce întrebarea franceză, Mircea Dinescu a spus «Hitlerjungend» (Tineretul lui Hitler n.r.)”, scrie Ana Blandiana în volum. 

Poeta a relatat că cei de faţă ar fi rămas stupefiaţi şi i-ar fi cerut explicaţii lui Mircea Dinescu.

„Iar el a explicat - tradus cu reticență de soție - că nu trebuie să li se exagereze importanța, este vorba despre nişte utecişti care cu puţine zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste”!

Citește și: Opt asemănări între Meghan Markle și Prințesa Diana, mama prințului Harry

Doina Cornea și Ana Blandiana ar fi protestat, invocând faptul că toți tinerii deveneau, fără să fie întrebați, membri ai Uniunii Tinerilor Comuniști (UTC), iar cei uciși în zilele Revoluției din 1989 era acei copii, numiți „decreței”, nedoriți de mamele lor, din cauza decretului ceaușist care interzicea avortul.

Poeta cscrie în carte că Mircea Dinescu, spre stupoarea celor prezenţi, ar fi continuat „tot mai furios să bagatelizeze morţii şi să-şi bată joc de apărătorii lor”!

În 1989, Mircea Dinescu a fost arestat la domiciliu după un interviu publicat în Liberation în care îl critica pe Nicolae Ceaușescu. În decembrie acel an, poetul a devenit una dintre figurile revoluției anticomuniste, fiind prezent în studioul televiziunii române atunci când s-a anunțat fuga dictatorului. 

Ana Blandiana susține că, în ianuarie 1990, Mircea Dinescu a diminuat meritul martirilor de la Intercontinental din gelozie. 

„Eroul din zilele premergătoare revoluţiei nu suporta concurenţa eroilor post mortem care îi umbreau, prin tragedie, celebritatea. Nu le ierta tinerilor, care-şi plătiseră curajul cu viaţa, faptul că, în faţa curajului de a muri, orice altă formă de curaj devenise derizorie”, a scris Ana Blandiana. 

Citește și: Legătura dintre cartelul Jalisco Nueva Generacion din Mexic și Hell's Angels din România

Mircea Dinescu despre Ana Blandiana: Ce blestem ispășește oare această doamnă bîntuită de demonul antropofagie

Episodul din cartea Anei Blandiana, „Soră lume”, a declanșat o reacție extrem de dură din partea lui Mircea Dinescu. Jignirile dintre cei doi nu au mai ținut cont nici măcar de faptul că Ana Blandiana este naşa fiului poetului.

„Ce blestem ispășește oare această doamnă bîntuită de demonul antropofagiei?! Al tatălui care, proaspăt întors din pușcăriile comuniste, a ars ca o torță în curtea bisericii, pe cînd își spăla hainele preoțești cu neofalină?!

Sau blestemul poeziei despre tătucul Stalin, publicată la puțină vreme după acea tragedie în tentativa, reușită de altfel, de a-și spăla originea «nesănătoasă», înrădăcinată în trecutul legionar al nefericitului său părinte?!”, scrie Mircea Dinescu într-o lungă replică pe Facebook.

Poestul susține că Ana Blandiana a interpretat „anapoda” o comparație a sa „între hitlerjugendii”, care și-au adorat cu fanatism Conducătorul, și decrețeii care, dimpotrivă, s-au revoltat contra celui ce i-a obligat să se nască, strigînd „Jos Ceaușescu!” înainte de a fi împușcați.

„Ana Blandiana ticluiește imaginea monstrului invidios pe gloria postumă a acelor copii, care i-ar face dincolo de mormînt o concurență neloială.

Adevărat îi că, acum cîțiva ani, întrebat dacă nu cumva mi-e frică de tînăra generație de scriitori, am afirmat cu modestie că pe mine mă înspăimîntă mai degrabă morții care vin puternic din urmă, Lucian Blaga, Arghezi, Bacovia și Ion Barbu, și care îmi par mai vii și mai periculoși decît noii pui de gostat ai literelor române.

Interpretarea morbidă, legată de acei copii, care ar sorbi cu lingura din ciorba răcită a gloriei mele de doi lei, frizează nebunia, dacă n-ar avea scuza surdului care aude doar ce-i convine.

Puțină lume știe că Ana Blandiana e fudulă nu doar de o ureche, zîmbetul mecanic cu care încearcă să-și mascheze acest beteșug nedispărînd de pe buzele ei nici măcar atunci cînd discută lucruri dramatice. Nu ați observat cu cîtă fericire își dă ochii peste cap și ciripește despre condiția sa de cel mai interzis scriitor al Epocii de aur, cînd, călare pe un cotoi, aidoma Ioanei D’Arc, a încercat să răstoarne regimul?!”, a continuat Mircea Dinescu. 

Poetul sugerează că Ana Blandiana a colaborat cu regimul comunist care i-a ucis tatăl și că faptul că i-a fost retrasă o carte din librării nu o transformă într-o disidentă a ultimilor ani ceaușiști. 

„Curajul de a-l transforma în Cipollino pe criminalul care i-a pus cătușe tatălui său, pe vremea cînd calfa de cizmar se întorsese de la Moscova cu gradul de general-maior, spre a fi uns șeful politic al armatei și al securității, nu a rămas nerăsplătit”, a scris Mircea Dinescu.

Citește aici reacția completă a lui Mircea Dinescu.

 

Gabriel Liiceanu despre Mircea Dinescu: La rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric

Replica dură a poetului, care până de curând a avut o emisiune culinară la TVR, bine plătită, a generat o replică și mai dură din partea lui Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas, unde a apărut cartea care a provocat tot scandalul. 

În articolul „Un pedagog valah”, filosoful sugerează la rândul său că disidența lui Mircea Dinescu față de regimul comunist a fost una falsă: „disident oficial”, „scenarii de culise nedescâlcite”, „castingul unei cacialmale istorice”.

„În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă. 

Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?”, este sentința categorică a lui Gabriel Liiceanu. 

Acesta amintește de momentele controversate în care a fost implicat Mircea Dinescu în ultimii 30 de ani: sumele uriașe de bani încasate de la Sorin Ovidiu Vântu, faptul că a primit de la stat domeniul Cetate, cu care se tot laudă, ajutoarele financiare primite tot din partea statului. 

„Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-și că totul îi e permis. Prima lui grijă este să schimbe un apartament din Piața Dorobanți pe o ditamai vila de pe Bulevardul Aviatorilor, atribuită cu ani în urmă unei nomenclaturiste din stirpea protejatelor Elenei Ceaușescu.”

Citește aici întreb articolul lui Gabriel Liiceanu.

 

Istoricul Mihai Demetriade despre Dinescu și Liiceanu: Cam ăsta e tabloul, cam asta a fost lumea

În triunghiul scandalos a intevenit și istoricul Mihai Demetriade, care relatează un episod din 1988, din care lasă de înțeles că nici Gabriel Liiceanu nu a fost disident al regimului comunist, în condițiile în care mai mulți intelectuali care voiau inițial să redacteze o scrisoare de protest față de abuzurile lui Nicolae Ceaușescu au sfârșit prin nu a mai face nimic, textul „nefiind asumat de toată lumea”.

„Episodul e atât de relevant pentru «starea de fapt", încât merită citit până la capăt.

În seara zilei de 7 octombrie 1988 are loc o întâlnire şi o discuţie la domiciliul lui Mircea Dinescu , consemnată în amănunt de Securitate prin intermediul tehnicii operative instalate la domiciliu. Conţinutul acestei întâlniri îl găsim într-o notă din 11 octombrie 1988 destinată Direcţiei a I -a a Securității, personal «tovarăşului colonel Gheorghe Raţiu» (șeful Direcției).

La această discuţie au luat parte Andrei Pleşu, Octavian Paler, Gabriel Dimisianu, Al. Paleologu, Dan Deşliu, Gabriel Liiceanu, Aurel Dragoş Munteanu şi Mircea Iorgulescu.

Motivul întâlnirii era dat de redactarea şi semnarea unei scrisori de protest privind cenzura agresivă din presă, demolarea satelor, «spectacolul jalnic al scrisului obedient”, izolarea culturală a României, faţă de ceea ce Aurel Dragoş Munteanu a numit în discuţie «paralizia tuturor instituţiilor», «atacul la fiinţa naţională» , «situaţia dezastruoasă a culturii» sau – cum formulează Paleologu: «această dărâmare a satelor şi a monumentelor şi a atestatelor de continuitate a populaţiei [care] dispar, nu mai putem invoca nimic în apărarea tezelor noastre de continuitate, dispar toate. Asta e o măsură de consemnat», dar şi – indirect – interdicţia de semnătură sub care fusese pusă Ana Blandiana.

Intenţia lui Dinescu era ca scrisoarea de protest să fie întâi de toate adresată pentru «început la tovarăşul», «pe urmă, la comitete, pe urmă ne gândeam noi, pentru oamenii de bine”, «către Marea Adunare Naţională a R.S.R., Consiliului de Miniştrii şi C.C. al P.C.R.» .

În legătură cu adresantul acestei note de protest, iniţial lucrurile nu păreau deloc clare convorbitorilor: «Dinescu face menţiunea că încă nu s-au decis cui anume este adresată scrisoarea.

Cei prezenţi dau o serie de sugestii, Paleologu propune să fie adresată Marii Adunări Naţionale, Deşliu menţionează Consiliul de Stat, Dinescu, ironic, afirmă că o va duce personal lui Nicolae Dragoş, la «Scânteia»; este menţionată agenţia «Agerpres», Paler face trimitere la preşedintele Uniunii Scriitorilor. Paleologu subliniază faptul că este vorba de luarea unei atitudini şi că textul, prin natura lui, indică oarecum cui trebuie adresat” .

Citește aici povestea completă a episodului din 1988.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.