Fii mulțumit, domnule Ceaușescu: vei rămâne în istorie!

Citește și

__________________

Liviu Cangeopol este definit ca fiind în incompatibilitate cu societatea socialistă. Cangeopol locuiește la Iași, are 33 de ani, s-a apucat să scrie de opt-nouă ani.

A debutat în 1979, cu proze în revista Dialog din Iași. I-au mai apărut texte în revistele Convorbiri literare, Opinia studențească și Luceafărul.

A propus un volum de poeme, împreună cu alți doi tineri scriitori, prefațat de Cezar Ivănescu și Mihai Șora. Manuscrisul a fost însă respins de cenzură.

Referatul lui Liviu Călin menționa că este „nepublicabil, lipsindu-i latura tonică, optimistă, entuziastă, compatibilă cu exigențele societății socialiste multilateral dezvoltate“.

De-atunci Cangeopol a hotărît să nu mai încerce să publice nimic în România.

Ceea ce este astăzi clar în România, spune Cangeopol, este că toată lumea dorește o schimbare. Singurii care nu își recunosc propriile greșeli și care preferă imobilismul, sînt cei care se află acum în fruntea țării.

Libération: Cum s-a ajuns la această situație în care se află acum țara dumneavoastră?

Liviu Cangeopol: Au greșit. (...) Toți au greșit. Toți sînt vinovați. S-a dat vina pe ruși. Mîine o vor da pe conducători. Ce este limpede este că toți vor o schimbare.

Singurii care nici nu recunosc c-au greșit și nici nu vor vreo schimbare sînt cei care se află acum la cîrma țării.

Care ar fi explicația menținerii acestei situații?

Acest coșmar incredibil se datorează succesului (...) fricii. Principala ei calitate este faptul că paralizează. A doua este reacția în lanț.

Cei ce au slujbe se tem să nu le piardă; cei care n-au se tem să nu fie arestați; cei ce arestează se tem să nu fie trași la răspundere că nu și-au făcut datoria sau tocmai pentru că și-au făcut-o; cei ce trag la răspundere se tem să nu fie trași în jos sau, și mai rău pentru ei, să nu fie trași în sus; urmează cei ce se tem să nu se prăbușească din vîrful piramidei sau că vor trebui să dea socoteală mîine pentru ce-au făcut ieri; și, în sfîrșit, în vîrf de tot, se află tribul prezidențial care tremură din toate încheieturile.

Interviul pentru Libération
a fost de o sinceritate brutală
nu doar în ce-l privea pe
Nicolae Ceaușescu,
ci și pe români

Aceasta este acțiunea pe verticală a fricii. La fiecare nivel există și o acțiune pe orizontală, unindu-i pe cei de același rang.

Se spune despre țara dumneavoastră că este o țară a paradoxurilor. Puteți să ne explicați aceasta?

Nu pot să vă explic, dar pot să vă dau cîteva exemple. Sîntem compatrioții celei mai geniale ființe care a trăit vreodată pe această planetă, dar sîntem sufocați de o agresivă prostie la fiecare pas; e o sărăcie în magazine de pînă și noi ne mirăm, dar au fost respinse ajutoarele din Occident și în același timp căpeteniile de la București nu-și mai găseau liniștea pentru că ajutoarele noastre alimentare (!) nu puteau să ajungă în taberele palestiniene de pe teritoriul Israelului și al Libanului.

Cît credeți că mai poate dura aceasta?

Există părerea că merităm această nenorocire care s-a abătut peste noi. Dar există și părerea că oricît am fi greșit, am plătit cu vîrf și îndesat. (...)

Cum credeți că se poate îndrepta situația actuală?

Există trei tipuri de păreri: primul, împărtășit de așa-zișii „fataliști“, susține că această situție nu se mai poate îndrepta. În cea de-a doua categorie intră cei ce sînt de acord cu ideea că totuși s-ar mai putea salva ceva. Aceștia ar fi „realiștii“.

Cei ce se află în cea de-a treia categorie susțin că, dacă e cazul, lucrurile pot fi îndreptate chiar mai repede decît în Uniunea Sovietică. Pe aceștia i-aș numi „entuziaștii“. (...)

Vedeți ca probabilă o contrarevoluție populară de genul celei din Ungaria anului 1956?

Nu este exclus. Dac-aș fi fost lider, m-ar fi îngrijorat tăcerea și lipsa totală de reacție a maselor. Asta prevestește o explozie ce nu va mai putea fi oprită. E o iluzie să crezi că Securitatea va putea face față furiei dezlănțuite a mulțimii.

Dintr-un anumit punct de vedere, cei ce intră public în opoziție au rolul unor supape prin care se mai pierde presiune. Un serviciu indirect făcut stăpînirii.

Privit astfel, faptul că Securitatea șicanează sistematic anumite persoane, obligîndu-le la o manifestare publică a revoltei, poate fi interpretat ca fiind una din datoriile pe care și le asumă ea în sistem. (...)

Care este rolul bisericii în România?

Biserica ortodoxă română este doar diversificare a controlului puterii de stat. Modul în care s-au debarasat sfințiile lor de preotul Gheorghe Calciu este caracteristic.

Au făcut regimului absolut toate concesiile. Celelalte grupări religioase sunt nesemnificative.

Care credeți că ar fi explicația faptului că sistemele comuniste mai rezistă încă în atîtea țări?

Alexander Zinoviev a arătat că nici un sistem nu este total lipsit de calități. Sistemul comunist, ce-i drept, are ceva mai puține.

Dar totuși are. Le voi enumera pe scurt: comoditatea unui serviciu călduț – prost plătit, dar în care nu ți se cere să faci nimic.

Aș vrea să subliniez că multe așa-zise mișcări de opoziție și-au întețit activitatea de îndată ce regimurile comuniste au început să-și mărească pretențiile în ceea ce privește productivitatea și rentabilitatea.

Altă calitate a sistemului comunist ar fi cea a debarasării de corvoada opțiunilor de orice fel: culturale, materiale sau informaționale.

Apoi ar fi bucuria fără margini a achiziționării unor produse pe care în Occident le poți găsi pe toate drumurile.

Nici un occidental nu-și poate imagina ce-nseamnă să vii acasă cu un borcănaș de Ness după ce te-ai zbătut să-ți păstrezi locul într-o mulțime de sute de persoane, în frigul unei nopți de iarnă. (...)

Ce ne puteți spune despre responsabilitatea liderilor în sistemul comunist?

Se spune despre Ceaușescu că este deja dincolo de orice pedeapsă. Și, oricum, este un om bătrîn. Cît ar mai putea să zacă în pușcărie?

N-ar putea plăti nici măcar pentru răul făcut celor cărora le-a dărîmat casele în București. Dar ce-ar merita pentru că un popor întreg a uitat să mai rîdă?

Cum ar putea plăti pentru mutațiile genetice care au apărut ca urmare a lipsurilor de tot felul? Cu ce-ar putea răscumpăra spaima cu care se vor trezi urlînd în miezul nopții strănepoții noștri?

Cum ar putea anula rușinea pe care o va purta în el, zeci de ani de-acum încolo, numele de român? Cum să facă uitat deserviciul pe care l-a adus umanității prin faptul c-a avut aspect uman?

Cine l-ar putea disculpa de injuria pe care a adus-o rațiunii, pentru că ne-a forțat să-l pomenim în raționamentele noastre?

Cum și-ar putea ispăși crima pe care a făcut-o punînd adevărul să copuleze cu minciuna și delirul? Pentru atîtea și atîtea de care mi-e scîrbă și groază să-mi amintesc și de care mă tem să nu mi se usuce limba și numai pomenindu-le!

Fii mulțumit, domnule Ceaușescu: vei rămâne în istorie! Nu te va putea smulge nimeni din jilțul infamiei în care vei fi țintuit în vecii vecilor în chip de cel mai mare dușman al unui popor care nu ți-a făcut alt rău decît acela de a te fi zămislit!

Nu vă temeți de urmările acestui interviu?

Un muncitor a scris pe zidurile primăriei din Brașov: „Nu ne temem de moarte!“. Și, la urma urmei, pe lîngă ce-am pierdut, ce ne mai pasă?

Faptul că răul pe care ni l-au făcut este ireparabil are ca revers faptul că pedepsele lor au devenit neputincioase.