Ministerul Culturii va marca, pe 19 februarie, Ziua Națională Constantin Brâncuși 2020 prin mai multe evenimente menite a marca 144 de ani de la nașterea sculptorului.
Muzeul Național de Artă al României (Palatul Regal) va găzdui un spectacol high-tech de proiecții în cadrul căruia publicul va putea viziona holograme ale sculptorului și ale lucrărilor sale consacrate. Hologramele vor avea o înălțime de șapte metri și intrarea este liberă.
La Târgu Jiu, se va inaugura Muzeul Național Constantin Brâncuși, în casa Barbu Gănescu, în care Constantin Brâncuși a locuit în perioada efectuării lucrărilor Ansamblului monumental Calea Eroilor, format din Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana infinitului.
În cadrul evenimentului inaugural va fi vernisată o expoziție de fotografie alcătuită din 10 fotografii donate de către Centrul Pompidou Paris și alte 33 de fotografii document realizate la ridicarea Coloanei fără sfârșit, a anunțat Ministerul Culturii.
Ambasadorul evenimentelor organizate de Ministerul Culturii este cântăreața Irina Rimes, care s-a declarat „foarte bucuroasă” să se alăture acestui proiect și să promoveze către noile generații evenimentele culturale „Brâncuși” în rândul tinerilor.
Irina Rimes a declarat că vrea să folosească social media pentru a promova manifestările organizate cu această ocazie.
„Probabil că o să postez despre asta. O să vorbesc cu oamenii de pe conturile mele despre eveniment. Eu sunt mai mainstream, aşa, de mică am ştiut de Coloana Infinitului şi nu înţelegeam de ce se numeşte aşa. Când am văzut-o pentru prima dată am avut impresia că a făcut mereu parte din lumea mea", a declarat artista. (Programul complet al evenimentului poate fi citit aici)