Aeronava militară care îl transportă pe medicul ars în incendiul de la spitalul din Piatra Neaț a decolat în această dimineață, în jurul orei 7.30, de la Baza 90 din Otopeni, cu destinația Bruxelles. Zborul durează circa trei ore.
Aeronava militară care îl transportă pe medicul ars în incendiul de la spitalul din Piatra Neaț a decolat în această dimineață, în jurul orei 7.30, de la Baza 90 din Otopeni, cu destinația Bruxelles. Zborul durează circa trei ore.
Persoanele care au achiziţionat Mini Cheesburgers din reţeaua Carrefour sunt anunţate să nu consume aceste produsele, să le distrugă sau să le aducă în magazinele de unde le-au cumpărat, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Donald Trump a vorbit vineri, pentru prima dată, despre posibilitatea unei înfrângeri în alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP.
Listarea Hidroelectrica continuă să fie o prioritate pentru Fondul Proprietatea, dar mediul politic şi cadrul legislativ volatil din acest moment îngreunează progresul listării, a afirmat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments şi manager de portofoliu al Fondului.
Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că de vineri, 13 noiembrie, ora 14.00, și până luni, 16 noiembrie, ora 8.00, sistemul său informatic va fi indisponibil din cauza unei ample operațiuni de upgrade. Nu se pot face ITP-uri sau alte verificări RAR.
Forţele franceze l-au ucis pe Bah ag Moussa, un lider militar important al filialei nord-africane a reţelei teroriste Al-Qaeda, în timpul unei operaţiuni desfăşurate în nord-estul statului Mali, a anunţat ministrul francez al forţelor armate Florence Parly, relatează Reuters.
Taifunul Vamco a părăsit Filipine vineri, lăsând în urma sa cel puţin 14 morţi şi 14 dispăruţi după ce a declanşat în capitala Manila cele mai grave inundaţii din ultimii ani, au informat oficialii locali, potrivit DPA.
Şefii băncilor centrale din Europa şi SUA au avertizat joi că perspectivele economice globale rămân incerte, în pofida optimismului provocat de veştile bune privind un potenţial vaccin anti-Covid, informează BBC.