Partidul german al Verzilor, aflat în ascensiune, îşi nominalizează luni, pentru prima dată în istoria sa, propriul candidat la funcţia de cancelar în perspectiva alegerilor legislative federale din septembrie.
Partidul german al Verzilor, aflat în ascensiune, îşi nominalizează luni, pentru prima dată în istoria sa, propriul candidat la funcţia de cancelar în perspectiva alegerilor legislative federale din septembrie.
Coaliţia de guvernare urmează să se reunească, luni, în prima şedinţă de la revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Măsura de carantină zonală se prelungeşte cu şapte zile pentru localităţile Domneşti, Pantelimon şi Voluntari, începând de sâmbătă, de la ora 22.00, potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov.
Ministerul Apărării a anunţat, sâmbătă seară, că o aeronavă militară a transportat, de la Bucureşti la Iaşi, patru pacienţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă.
Mădălin Dumitru, fost director al Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice (DGISP) din Primăria Capitalei, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie.
Agenţia de rating Standard & Poor's a reconfirmat vineri la "BBB minus /A-3" ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a îmbunătăţit perspectiva de la "negativ" la "stabil", a anunţat Ministerul Finanţelor.
Prim-secretarul Partidului Comunist Cubanez, Raul Castro, a lansat un apel la un "dialog respectuos" între Cuba şi Statele Unite, în ultimul său discurs major în fruntea partidului unic, notează AFP.
Statele Unite au denunțat condamnarea de către justiţia din Hong Kong a mai multor militanţi prodemocraţie, printre care magnatul de presă Jimmy Lai care va executa o pedeapsă de 14 luni de închisoare, notează AFP.