Poliţia din Hamburg a surprins un şofer aflat la volanul unui bolid de 245 de cai putere gonind printr-un tunel pe sub fluviul Elba cu o viteză de aproape trei ori mai mare decât limita de 80 de km/h, relatează dpa.
Poliţia din Hamburg a surprins un şofer aflat la volanul unui bolid de 245 de cai putere gonind printr-un tunel pe sub fluviul Elba cu o viteză de aproape trei ori mai mare decât limita de 80 de km/h, relatează dpa.
Volumele de gaze ruseşti transportate prin Ucraina a scăzut în octombrie şi înregistrează un declin de 21,6% în primele zece luni din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, conform datelor înregistrate de Ucraina.
BMW a anunţat că a decis să reducă programul de lucru la uzina sa din fosta Germanie de Est, de la 38 până la 35 de ore pe săptămână, pentru a-l aduce la nivelul fabricilor sale din fosta Germanie Federală.
Un poliţist local din Galaţi a fost agresat de o femeie, nemulţumită că acesta i-a atras atenţia să poarte masca de protecţie în timp ce se afla într-o staţie de autobuz, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Matei.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că discuţia cu reprezentanţii PNL nu a vizat funcţiile din Guvern.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu va chema partidele la consultări până când nu se va forma o majoritate parlamentară care să susțină un guvern.
Selecţionerul naţionalei Islandei, Arnar Vidarsson, a anunţat lotul pentru meciurile cu România şi Macedonia de Nord, din Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale 2022, informează site-ul Federaţiei islandeze de fotbal.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins o sesizare depusă într-un dosar de fraudă electorală de fostul om forte al României, social-democratul Liviu Dragnea, deja condamnat în România într-un alt dosar de corupţie, informează AFP.