Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat cu amendă de 100.000 de lei postul Naşul TV pentru încălcarea dispoziţiilor legislaţiei audiovizuale referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat cu amendă de 100.000 de lei postul Naşul TV pentru încălcarea dispoziţiilor legislaţiei audiovizuale referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea Luminiţei-Teodora Odobescu în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 30 noiembrie.
Sectorului 6 îşi pot descărca singuri certificatele de atestare fiscală necesare pentru orice bun vândut şi nu mai sunt obligaţi să se prezinte la ghişeu, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale fiind prima instituţie din ţară conectată la Sistemul Naţional de Interoperabilitate.
Comisia Europeană a anunţat că toate companiile aeriene înregistrate în Republica Moldova au fost scoase de pe lista companiilor aeriene interzise în UE, ca urmare a îmbunătăţirii siguranţei aeriene în această ţară, informează un comunicat al Executivului comunitar.
UNESCO a anunţat că a adoptat primul text global despre etica din domeniul inteligenţei artificiale (AI), cu scopul de a reglementa aceste tehnologii revoluţionare, care includ riscuri fundamentale pentru societăţile umane în pofida numeroaselor avantaje, informează AFP.
Nuțu Cămătaru, unul dintre cei mai redutabili interlopi din România, nu se ferește să provoace controverse. În cartea “Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru” scrisă de Codin Maticiuc, povestește cum a fost „îngerul” mai multor politicieni.
Un bărbat din India a fost declarat mort din greșeală și lăsat peste noapte în congelatorul morgii până când familia sa l-a găsit în viață ziua următoare, informează hotnews.ro, citând insider.com.
Rusia a anunţat că a obţinut noi progrese în cercetările sale împotriva COVID-19 şi că îşi va extinde gama de vaccinuri Sputnik, atât cu o versiune pentru adolescenţi, cât şi cu un spray nazal, informează Reuters.