Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, deţinutul executa pedeapsa în regim deschis, iar poliţiştii au fost anunţaţi că acesta ar fi plecat, joi, de la locul de muncă la care se afla în exteriorul Penitenciarului, în oraşul Găeşti, informează News.ro.
Poliţia a făcut publice o fotografie şi semnalmente deţinutului: 1,68 metri înălţime, statură atletică, ochi căprui, păr negru drept, sprâncene stufoase, ten măsliniu.
"Precizăm că poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa sunt angrenaţi în activităţi de căutare, fiind instituite filtre pe principalele artere de circulaţie, la intrarea şi ieşirea din localităţi, şi verificate zonele specifice de interes operativ. Totodată, vă informăm că bărbatul a fost dat în urmărire la nivel naţional. Persoanele care deţin informaţii utile în vederea depistării acestuia sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, transmite IPJ Dâmboviţa.
Oficialii Penitenciarului Găeşti au declarat pentru News.ro că deţinutul avea o condamnare de 2.191 de zile de detenţie pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. El executa pedeapsa în regim deschis, la un punct de lucru unde se ocupa de dezmembrarea aparatelor electrocasnice.
Citește și: Nuțu Cămătaru, „înger” pentru Dragnea în pușcărie și pentru Oprea afară, la Popești-Leordeni
Într-un comunicat dat publicităţii, Penitenciarul Găeşti anunţă că la nivelul instituţiei a fost dispusă demararea unei verificări interne care să stabilească circumstanţele producerii evenimentului.
Conform legislaţiei, părăsirea punctului de lucru de către deţinuţi este asimilată infracţiunii de evadare.
Deţinutul urma să intre în comisia de liberare condiţionată.