Ceea ce ar fi trebuit să fie o banală operație de micșorare a stomacului s-a transformat într-o adevărată „cursă a vieții” pentru binecunoscutul pilot român de raliuri Daniel Onoriu. El a reușit să „depășească” moartea după 55 de zile de comă și acum vrea să se întoarcă la volan.
Rata inflației a ajuns la 83% în Turcia. Deși băncile centrale din alte state care se bat cu inflația majorează dobânda de politică monetară, la solicitarea președintelui Erdogan, Banca Centrală a Turciei a redus dobânda de bază cu 150 de puncte.
Un tronson de 50 de metri lipseşte din gazoductul Nord Stream 1, în urma exploziilor de la sfârşitul lui septembrie, arată primele imagini submarine dezvăluite de cotidianul suedez Expressen.
Reducerea managementului pădurilor în favoarea creşterii gradului de conservare face ca pădurile negestionate să emită, în prezent, mai mult CO2 decât absorb, arată concluziile unui grup de cercetători şi profesori universitari.
Grupul farmaceutic elveţian Novartis a semnat un acord de licenţă pentru a facilita accesul la un tratament împotriva leucemiei mieloide cronice, a anunţat organizaţia Medicines Patent Pool (MPP).