Kievul a anunţat bombardamente ruseşti în mai multe regiuni din Ucraina pe parcursul întregii nopţi. Între timp, Washingtonul a confirmat noi livrări de arme pentru ucraineni în valoare de 725 de milioane de dolari.
Activişti ecologişti din mişcarea Just Stop Oil au stropit cu supă de roșii la cutie tabloul ''Sunflowers'', de Van Gogh, expus la National Gallery din Londra.
Secretarul trezoreriei SUA, Janet Yellen, s-a declarat ''dezamăgită'' după ce Comisia Europeană nu s-a alăturat grupului de creditori care au fost de acord să suspende rambursarea datoriei ucrainene timp de doi ani.
India a testat cu succes vineri o rachetă balistică de pe un submarin cu propulsie nucleară de fabricaţie indiană, potrivit unui anunţ făcut de Ministerul Apărării de la New Delhi.
Doi fraţi au fost condamnaţi, fiecare, la 40 de ani de închisoare în capitala Maltei, pentru uciderea în 2017 a jurnalistei anticorupţie Daphne Caruana Galizia.