Pentru că „Evaluarea Națională” nu se pică, liceele primesc elevi care nu au reușit să ia notă de trecere la examenele de limba română și matematică. Soluția ar fi introducerea unor criterii de admitere.
Pentru că „Evaluarea Națională” nu se pică, liceele primesc elevi care nu au reușit să ia notă de trecere la examenele de limba română și matematică. Soluția ar fi introducerea unor criterii de admitere.
Autoritățile române au invocat o măsură pentru începerea școlii care se aplică deja în SUA.
În timp ce Sheriff Tiraspol sau Ferencvaros luptă pentru un loc în grupele Champions League, CFR Cluj a pierdut această șansă după ce a fost eliminată de Young Boys Berna.
Mai bine de un an și jumătate a trecut de cânt Pop își anunțase intenția a de pleca de la șefia CNATCDU. În final, e vorba doar de o plecare parțială.
Autoritățile ne asigură că școala poate începe în condiții bune, deși numărul elevilor vaccinați nu este unul ridicat.
Perfomanțele înotătorilor români la competițiile internaționale sunt rezultatul unui efort individual. Ele nu vin de pe urma unui sistem educațional stimulativ.
Prezența la examenul de bacalaureat s-a prăbușit cu 40% în ultimul deceniu. Declinul a fost salvat, parțial, de tinerii care, participând la examen, s-au dovedit mai bine pregătiți.
În cele două județe unde trăiesc cei mai mulți etnici maghiari, notele sub 5 la proba de limba română de la Evaluarea Națională au fost de trei ori peste media pe țară.