38.000 de lei s-au strâns la buget.
38.000 de lei s-au strâns la buget.
Încă 9 persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând la 507, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Șeful statului a susţinut o declaraţie de presă de la ora 14.00.
În aceste momente de criză, UE și statele sale membre colaborează și se susțin reciproc, mobilizând resurse, asigurând livrarea de echipamente de protecție, stimulând cercetarea și sprijinind partenerii noștri din întreaga lume aflați la nevoie.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că omenirea a plecat la luptă ”cu ceva necunoscut, ceva care se regăseşte prima dată în patologia umană”, o boală pentru care nu există tratament sau vaccin şi este important să trecem peste această pandemie lin,.
Premierul Ludovic Orban a declarat, marți seară, la TVR, că nu a existat niciodată o dispoziţie dată poliţiştilor cu privire la „amenzi la kilogram”.
Numărul oamenilor confirmați cu coronavirus, în întreaga lume, a depășit 2,5 milioane, a anunțat, marți, agenția France Presse, potrivit Agerpres. Peste 80 la sută din cazuri sunt în Europa.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, marți seară, că, din estimările sale, „după ce ieșim din această criză, vom avea o economie mult mai bună”.