Tătaru afirmă că, după fiecare pandemie, s-a constatat că au urmat doi ani de epidemii sezoniere şi aşa crede că se va întâmpla şi acum, doar că vor fi mai puţine cazuri decât se înregistrează în această perioadă. În plus, ministrul Sănătăţii anunţă că nu suntem încă aproape de a avea un vaccin împotriva coronavirus.
Ministrul Sănătăţii afirmă că majoritatea românilor au respectat indicaţiile şi restricţiile şi se aşteaptă 7-10 zile pentru a vedea care a fost impactul sărbătorilor în această pandemie.
”Sunt 7-10 zile în care putem evalua o evoluţie a acestei pandemii în care putem ajunge spre acel vârf şi putem ajunge într-un mod progresiv, uşor, sau întru un model exponenţial cu mai multe cazuri. Această boală poate prezenta simptomatologie din a doua până în a zecea zi. Dacă vom avea un număr crescător de cazuri, dar progresiv, nu exponenţial, nu vom avea cazuri severe, ne menţinem în acea previziune de 10 – 12.000 de cazuri, cu un vârf al acestei pandemii pe sfârşitul lunii aprilie. Urmând ca în următoarele două săptămâni să avem un scăderea numărului de cazuri”, a mai spus ministrul Sănătăţii la Antena 3.
Acesta a explicat că fiecare pandemie a fost urmată de doi ani de epidemii sezoniere, ceea ce se va întâmpla şi acum.
”O pandemie a fost urmată de doi ani de epidemii sezoniere şi aşa va fi şi în acest moment. Noi vom trăi cu acest virus şi în următorii doi ani, dar, având în vedere prima cocoaşă, prima curbă putem evalua şi ce va urma în următorii doi ani. Menţionez că nu avem un tratament, mergem cu tratament simptomatic, nu aveam un vaccin”, a mai spus Nelu Tătaru.
Întrebat despre vaccin, Nelu Tătaru a spus: ”Încă nu suntem aproape de a avea un vaccin împotriva COVID-19. Acest vaccin impune o stabilizare a virusului ca să putem extrage acel fragment stabil de ARN ca să putem face un vaccin. Trebuie să aibă o perioadă de studiu, de testare pe persoane sănătoase şi după această perioadă să-l putem procura şi să-l putem utiliza în întreaga masă”.