Comuna Seleuș, din județul Arad, a câștigat în instanță ridicarea carantinei, cu două zile înainte de expirarea măsurii.
Comuna Seleuș, din județul Arad, a câștigat în instanță ridicarea carantinei, cu două zile înainte de expirarea măsurii.
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 1.415 cazuri noi de infectare cu coronavirus și 43 de decese, iar 485 de pacienți infectați sunt la terapie intensivă, conform datelor publicate miercuri de Grupul de Comunicare Strategică (GSC).
Tații care au lucrat de acasă în perioada pandemiei de coronavirus s-au ocupat de copii mai mult decât înainte, dar mamele sunt mai stresate de faptul că trebuie să jongleze cu copiii, muncile domestice și jobul, arată un studiu al Universității Yale.
Un al doilea deținut de la Penitenciarul Mioveni a murit luni seară, la câteva ore după ce i s-a făcut rău. Conducerea penitenciarului spune că decesele nu au legătură cu coronavirusul, însă primul deces s-a înregistrat chiar în ziua în care închisoarea a anunțat un caz COVID.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, marți, că „speră” ca în România numărul cazurilor noi să nu treacă de 1.200 și „să ne așezăm într-un platou”. În ceea ce privește situația paturilor din ATI, oficialul spune că avem „în jur de 1.030 de paturi ventilate”.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, marți, că propune ca starea de alertă să fie prelungită cu încă 30 de zile. Precizarea sa vine după ce, luni, premierul Ludovic Orban a spus că, probabil, starea de alertă va fi prelungită.
Primărița Gabriela Firea vrea să dea în folosință pentru 49 de ani un teren de 630 de metri pătrați pe malul Lacului Băneasa, pentru construirea unei biserici, conform unui proiect aflat pe ordinea de zi de joi a Consiliului General.
Șeful PMP, Eugen Tomac, a scris, marți, pe contul său de Facebook, că formațiunea și-a dorit să îl sprijine pe Nicușor Dan, însă, că USR s-a opus cooptării PMP în alianța cu PNL.