Primăria a lansat una dintre cele mai mari licitaţii din ultimii ani. Contractul prevede lucrări de consolidare a versantului Ţicău - Sărărie, circa 321 hectare.
Primăria a lansat una dintre cele mai mari licitaţii din ultimii ani. Contractul prevede lucrări de consolidare a versantului Ţicău - Sărărie, circa 321 hectare.
Şoferul unui tir a fost bătut de şoferul unei maşini care-i tăiase faţa. În primă instanţă, agresorul îşi recunoscuse fapta, ceea ce i-a adus o condamnare cu suspendare. În apel însă, şi-a amintit că de fapt şoferul tirului sărise la bătaie, el aflându-se în legitimă apărare.
Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
În fața unor noi eșecuri majore în război, acoliții lui Vladimir Putin mărturisesc acum că s-au făcut „greșeli majore" și că încep să fie "îngrijorați" cu privire la situația de pe front.
Un convoi militar rusesc format din mai multe tancuri și blindate de infanterie care se deplasa înspre oblastul Harkov, distrus complet de artileria ucraineană.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%.
Trei autoturisme au intrat în coliziune în zona kilometrului 35 al autostrăzii A1, luni dimineaţa, circulaţia fiind restricţionată pe sensul către Bucureşti, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
Armata ucraineană a lansat o contraofensivă puternică care a rupt liniile rusești și a eliberat complet orașul strategic Izium din estul Ucrainei.