Administrația Firea a dat celor peste 20 de companii municipale înființate la propunerea fostului primar general 814 contracte în valoare de peste 6,3 miliarde de lei, potrivit informațiilor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
Administrația Firea a dat celor peste 20 de companii municipale înființate la propunerea fostului primar general 814 contracte în valoare de peste 6,3 miliarde de lei, potrivit informațiilor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
"Aprovizionarea directă de la producători a consumatorilor locali cu carne proaspătă de pasăre și de iepure trebuie să continue", a arătat europarlamentarul Dan Motreanu.
Surpriza alegerilor a fost Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), care va avea doi deputaţi şi un senator din Iași. USR are speranţe pentru un al doilea senator, după redistribuirea voturilor la nivel naţional.
Se poate vedea un cuplu pe jumătate dezbrăcat care mimează scene de sado-masochism. „Momentele, din nefericire, sunt inspirate din viaţa reală a partidelor şi instituţiilor româneşti”, a explicat Simion.
După ora 15.00, alegătorii sub 40 de ani au ieșit în număr ceva mai mare la vot. Astfel, procentul acestora a crescut cu peste 2% din total și cu 10% din numărul celor de la 17.00 față de cei de la 15.00.
PSD pare să se îndrepte, potrivit unui sondaj făcut public în ultima oră, către un scor mai mare decât se aștepta. Datele referitoare la vârsta votanților par a confirma trendul.
Administrația prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu primarul Capitalei, Nicușor Dan. Întâlnirea ar avea loc sâmbătă, înainte de prânz.
Procesul electoral în cadrul alegerilor parlamentare este în desfăşurare în străinătate, unde până sâmbătă la 7.00, ora României, au votat peste 21.500 de români din afara ţării.