Patru companii europene de telecomunicaţii se aliază pentru serviciile mobile prin satelit
Deutsche Telekom, Orange, Telefonica şi Vodafone au convenit să analizeze o ofertă comună pentru spectru de frecvenţe pentru serviciile mobile prin satelit (MSS), au anunţat luni companiile europene de telecomunicaţii, transmite Reuters.
Ca parte a acestei iniţiative, cele patru firme intenţionează să stabilească infrastructura terestră, precum şi funcţiile esenţiale de coordonare şi control din Europe, se arată în comunicatul companiilor.
Patru companii europene de telecomunicaţii se aliază pentru serviciile mobile prin satelit
În mai, Comisia Europeană a adoptat o propunere privind selectarea furnizorilor de servicii mobile prin satelit (MSS) care vor fi autorizaţi să utilizeze banda de frecvenţă armonizată de 2 GHz după 2027, când expiră licenţele actuale.
Spectrul pentru serviciile mobile prin satelit este un atu strategic pentru a permite utilizarea comercială inovatoare, precum şi pentru securitate şi apărare. Banda MSS de 2 GHz este ideală pentru serviciile Direct-to-Device (D2D), oferind capacităţi critice de comunicare şi asigurând accesul la internet de mare viteză în zonele fără acoperire terestră, a indicat Executivul comunitar.
Comisia propune instituirea unei proceduri de selecţie la nivelul UE pentru alocarea acestui spectru. Acordarea unei autorizaţii la nivelul UE pentru utilizarea benzii de frecvenţă de 2 GHz pentru serviciile mobile prin satelit în toate statele membre ale UE va asigura coerenţa în materie de reglementare în întreaga UE şi va permite operatorilor să dezvolte şi să furnizeze servicii la nivel transfrontalier.
Spectrul ar fi împărţit astfel: o treime din banda MSS de 2 GHz ar urma să fie dedicată utilizării guvernamentale, de exemplu pentru comunicaţii critice, securitate şi servicii militare care urmează să fie furnizate de un operator din UE. Operatorul va asigura integrarea cu capacităţile actuale şi viitoare ale infrastructurii programului Uniunii privind conectivitatea securizată IRIS.
De asemenea, două treimi din banda MSS de 2 GHz ar fi dedicate utilizării comerciale, cum ar fi serviciile D2D pentru dispozitivele mobile, asigurând acoperirea mobilă acolo unde reţelele terestre nu sunt disponibile. Acesta poate fi, de asemenea, utilizat pentru Internet of Things, cum ar fi trackere de fitness personale, de monitorizare a energiei, şi dispozitive de răspuns de urgenţă.
Spectrul din această bandă ar fi împărţit în mod egal pentru: utilizarea benzii de către operatorii din UE care intră pe piaţă, pentru a încuraja diversificarea furnizorilor şi pentru a stimula intrarea pe piaţă a furnizorilor din UE, şi utilizarea benzii de către operatorii din UE şi din afara UE.
Disponibilitatea în timp util a unor servicii prin satelit sigure, reziliente, performante şi inovatoare va consolida competitivitatea şi capacităţile critice de comunicaţii ale UE. Conectivitatea prin satelit este o componentă esenţială a suveranităţii tehnologice, a securităţii şi a apărării UE, apreciază Executivul comunitar.