Elevii nu vor mai susţine teze în acest an şcolar, a precizat sâmbătă pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Cristian Tănase.
Elevii nu vor mai susţine teze în acest an şcolar, a precizat sâmbătă pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Cristian Tănase.
Crăciunul și Revelionul de anul acesta se vor desfășura în condiții atipice, impuse de măsurile de restricții, a declarat secretarul de stat Raed Arafat. Potrivit acestuia, contactul între oameni trebuie redus la limită în această perioadă.
Prefectura judeţului Constanţa a anunţat, vineri seara, că oraşul Ovidiu va intra în carantină, după ce rata incidenţei cazurilor de COVID-19 în ultimele două săptămâni a ajuns la 6,28 la mia de locuitori.
Activitatea guvernului condus de premierul Ludovic Orban, desfăşurată în cea mai grea perioadă din ultimii 30 de ani din România, a fost "serioasă şi eficientă", cu toate că "a avut sabotaje din partea unei majorităţi parlamentare ostile, controlată de PSD", a spus Ionel Dancă.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, la Iaşi, că în următoarea perioadă se aşteaptă la o creştere a numărului de infectări cu noul coronavirus şi, ulterior, în aproximativ două-trei săptămâni, la scăderea acestuia.
Numărul bebeluşilor care au murit sau au suferit leziuni grave a crescut cu 20% în Anglia în timpul pandemiei de coronavirus, a atenţionat vineri Oficiul guvernamental pentru standarde în educaţie (Ofsted), citat de dpa.
Noul președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat desfiinţarea a 101 posturi din aparatul propriu al instituţiei şi a două direcţii care totalizează peste 210 angajaţi.
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, susține că inspectoratele școlare trebuie păstrate și asumate politic.