Pentru aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova, care are în prezent 247 de persoane, a fost propusă reducerea cu 101 persoane.
15 dintre cele 27 de funcţii de conducere ar urma să dispară.
Potrivit documentelor, salariul unui director general pornește 14.000 de lei/lună, director executiv - 14.000 lei, secretar general – 15.000 lei, architect-șef – 14.500 lei. Un auditor sau un consilier au un salariu de bază de 7.000 de lei la care se pot aduna diverse sporuri care pot depăși 15% din salariu.
”Actuala structură de personal a Consiliului Judeţean, pe de o parte am găsit-o plafonată, fără chef de muncă, fără o cultură a obiectivelor clară, pe de altă parte, hai să spunem, plină de pile de partid”, şi-a explicat Dumitrescu decizia, citat de news.ro. În plus, noul preşedinte al CJ afirmă că aceşti angajaţi ar ”duce de râpă” obiectivele pe care şi le-a propus.
”Din ce am învăţat la şcoală, din experienţa de viaţă, ştiţi că am avut ocazia să studiez destul în ţara asta sau în lumea asta, am făcut inclusiv la Harvard, acolo te învaţă când te apuci de o treabă trebuie să stabileşti obiectivele, strategia, misiunea ta şi apoi trebuie să ai o structură care să urmeze aceste obiective, această strategie. Strategia noastră ar fi «Prahova pe primul loc», sloganul de campanie, ceea ce înseamnă pentru noi să fim pe primul loc la atragerea de fonduri europene, la o administraţie eficientă, să creăm noi locuri de muncă, să avem spitale noi, curăţenie. Pentru a face asta îţi trebuie o structură de personal în stare să execute aceste obiective.
Actuala structură de personal a Consiliului Judeţean, pe de o parte, am găsit-o plafonată, fără chef de muncă, fără o cultură a obiectivelor clară, pe de altă parte, hai să spunem, plină de pile de partid, aşa că actuala structură nu ar face decât ceea ce ne-am propus ca obiective şi ceea ce aşteaptă oamenii care ne-au votat să se ducă de râpă. De aceea am hotărât să propunem o nouă organigramă a aparatului de specialitate al CJ şi de asemenea desfiinţarea a două Direcţii”, a explicat noul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova decizia de a face concedieri în cadrul structurii în fruntea căreia a fost ales.