Casa de pensii a anunțat noile valori medii pentru pensiile de handicap, pensia limită de vârstă, pensia de urmaș pentru luna martie (ultima). Din păcate, creșterile sunt infime, deși inflația este de aproape 10%.
Casa de pensii a anunțat noile valori medii pentru pensiile de handicap, pensia limită de vârstă, pensia de urmaș pentru luna martie (ultima). Din păcate, creșterile sunt infime, deși inflația este de aproape 10%.
În societate există o dezbatere legată de modul în care trebuie scris - Iisus sau Isus. teologii par să fi căzut de acord, dar oamenii încă au preferințele lor legate de cum scriu Iisus sau Isus.
Un pensioanr a reușit să obțină o victorie mare în instanță. A primit o creștere de pensie de 1.100 de lei după ce Casa de pensii i-a calculat greșit punctajul la pensie. Instanța a dat un verdit în favoarea pensionarului.
O rețea din Bulgaria a fost acuzată că a înșelat zeci de pensionari din nordul Greciei printr-o înșelătorie telefonică sofisticată, care a provocat pierderi la pensie de peste 600.000 de euro. Escrocheria este aplicată și în România de hoți.
Realitatea Plus se închide. Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis retragerea licenţei pentru televiziunea Realitatea Plus, din cauza unor amenzi neplătite din anul 2024.
Foarte mulți români au lucrat pe salariul minim. Unii au luat bani „la plic”, dar pentru aceste sume nu s-a contribuit la pensie. Pensionarii care au lucrat pe salariul minim vor avea un șoc la pensie.
Horoscopul pentru Paște și Săptămâna Mare este aici. Spunem că avea pentru: Berbec - iubire, Rac - cheltuieli, Capricorn - haos
Există un tip de pensii care ar urma să crească anul acesta. Această categorie de pensionari va primi de o serie de beneficii la pensie. Asta se întâmplă într-un an în care punctul de pensie chiar a scăzut.