VIDEO Tunelul-țeavă, soluția lui Elon Musk pentru traficul aglomerat
Miliardarul excentric Elon Musk, patronul Tesla, a inaugurat un tronson de test al proiectului său pentru decongestionarea traficului auto urban, ce constă în crearea unei rețele de tuneluri subterane prin care mașinile să circule cu până la 250 km/h.
Tronsonul de tunel urban, săpat și construit de The Boring Company sub orașul Los Angeles, un start-up fondat de Elon Musk, este un fel de țeavă cu un diametru de 3,65 metri și o lungime de aproximativ doi kilometri. Pentru a circula prin el, mașinilor li se montează un dispozitiv de ghidaj special, cu roți laterale, ca la unele roller-coastere. Prețul acestuia este estimat la 200-300 de dolari.
În testul organizat pentru jurnaliști, mașinile au rulat cu o viteză maximă de 65 km/h. Dar, conform proiectului, dacă tunelul ar fi terminat, viteza de deplasare ar putea ajunge la 250 km/h, iar într-o oră ar putea circula până la 4.000 de autovehicule.