Trecerea la norma de poluare Euro 7 va scumpi mașinile cu 3.000-5.000 €. Dacia Logan, la 18.400 €?

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 20.03.2023 - 15:33
Trecerea la norma de poluare Euro 7 va scumpi mașinile cu 3.000-5.000 €. / Foto: pexels.com
Trecerea la norma de poluare Euro 7 va scumpi mașinile cu 3.000-5.000 €. / Foto: pexels.com

Criza cipurilor, creșterea prețurilor la materii prime și energie și electrificarea forțată au scumpit deja consistent mașinile. Iar fenomenul continuă. Cum n-ar fi suficient, noul șef al Volkswagen afirmă că trecerea la norma de poluare Euro 7 va scumpi mașinile cu 3.000-5.000 €

SHARE

Scumpirile datorate tehnologiilor necesare pentru trecerea la norma de poluare Euro 7 vor avea, evident, cel mai mare impact asupra mașinilor ieftine, de clasă mică și compactă.

În momentul de față, de exemplu, cea mai ieftină versiune Dacia Logan disponibilă pe site-ul producătorului, Dacia Logan TCe 90 Expression, are un preț de pornire de 13.400 de euro, TVA inclusă.

Prin urmare, conform estimării noului șef Volkswagen, când va trece la noua normă de poluare Euro 7, prețul mașinii ar putea pleca de la 16.400 € - 18.400 €, TVA inclusă. Iar mașini mai ieftine decât Logan-ul pe piață nu prea sunt.

Citește și: Norma de poluare Euro 7, moartea motoarelor pe benzină și motorină?

Thomas Schäfer, noul șed al mărcii Volkswagen care este, de asemenea, responsabil pentru mărcile Skoda și Seat în consiliul de administrație al Volkswagen Group, a declarat, într-un interviu acordat publicației germane Welt am Sonntag, că autovehiculele cu motoare termice se vor scumpi semnificativ, cu 3.000 € - 5.000 €, ca urmare a introducerii în Uniunea Europeană a normei de poluare Euro 7.

„În cazul mașinilor mici, aceste costuri suplimentare vor putea fi cu greu acoperite. Prin urmare, mașinile entry-level cu motoare termice vor fi mult mai scumpe (...) Prețuri de bază de 10.000 € nu vor mai exista în viitor”, a spus Thomas Schäfer.

„Mobilitatea individuală este o nevoie de bază și trebuie să rămână accesibilă”, a subliniat șeful Volkswagen.

Citește și: VIDEO Uitați de mașini și trafic! Rolls-Royce și Hyundai vor dezvolta vehicule electrice zburătoare

Norma de poluare Euro 7, așteptată să intre în vigoare până în 2025

De la 1 ianuarie 2021, toate mașinile noi vândute în Uniunea Europeană respectă standardul Euro 6d Full, ceea ce a pus o presiune fără precedent asupra producătorilor și a provocat deja dispariția aproape totală a motoarelor diesel de pe mașinile mai mici, precum citadinele, crossover-ele urbane, etc..

Mai mult, nici toate motoarele pe benzină nu au scăpat de ”călău”, standardul Euro 6d Full prevăzând ca emisiile de dioxid de azot în condiții de trafic real să nu depășească cu mai mult de 1,5 ori norma, față de 2,1 ori în în cazul Euro 6. 

Soluția pe termen scurt adoptată de majoritatea constructorilor a fost electrificarea ”mild-hybrid”, cu alternator/demaror pe 48 de Volți.

Dar odată cu standardul Euro 7, ce ar putea intra în vigoare până în 2025, nici mild-hybrid-ul nu va mai putea salva motoarele termice clasice. Soluția? Sistemele hybrid de tipul celui de pe Toyota Prius, care se reîncarcă singure și pot rula câțiva kilometri și complet electric, și sistemele plug-in hybrid, cu încărcare la priză, de tipul celor utilizate, de exemplu, de BMW-urile 330e, 530e sau 740e, care oferă zeci de kilometri de autonomie 100% electrică. Altfel, motoarele clasice, pe benzină sau motorină, indiferent de cât de performante și evoluate vor fi, nu vor mai putea fi comercializate.

Dezvoltarea noilor sisteme de propulsie implică și vor implica costuri suplimentare, care, evident, se vor regăsi în prețurile finale ale mașinilor. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te