Românii de la Bitdefender iau locul rușilor de la Kaspersky la Ferrari. Parteneriat în Formula 1

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 29.09.2022 - 09:33
Românii de la Bitdefender iau locul rușilor de la Kaspersky la Ferrari. / Foto: Ferrari
Românii de la Bitdefender iau locul rușilor de la Kaspersky la Ferrari. / Foto: Ferrari

Compania românească Bitdefender, lider global în domeniul securității cibernetice, a devenit partenerul global de securitate cibernetică al Scuderiei Ferrari în Campionatul Mondial de Formula 1. Din 2010 pânâ în martie 2022, locul a fost ocupat de rușii de la Kaspersky.

SHARE

Bitdefender a încheiat un parteneriat cu Ferrari S.p.A și a devenit partenerul global de securitate cibernetică al Scuderiei Ferrari în Campionatul Mondial de Formula 1.

De duminică, începând cu Marele Premiu de F1 de la Singapore 2022, Bitdefender va apărea pe căștile piloților Ferrari, precum și pe monoposturile F1-75 ale lui Charles Leclerc și Carlos Sainz. Din 2023, vor fi personalizate și costumele piloților, și uniformele echipei de curse.

„Bitdefender împărtășește cu Scuderia Ferrari o moștenire a excelenței și o experiență demonstrată în construirea de tehnologii inovatoare care aduc rezultate câștigătoare. Atunci când fiecare secundă contează, doar cele mai avansate mașini câștigă curse pe circuit și doar cea mai avansată tehnologie are puterea de a preveni, apăra și răspunde eficient la atacurile cibernetice.

Citește și: Record: Un BMW modificat în România, cel mai rapid diesel bavarez din istorie. Are 1.020 de cai

Parteneriatul cu Scuderia Ferrari, cea mai emblematică echipă de Formula 1, se potrivește în mod natural pentru Bitdefender.

Așteptăm cu nerăbdare să accelerăm notorietatea brandului și rămânem concentrați pe furnizarea de protecție avansată pentru clienții noștri din întreaga lume, în materie de securitate cibernetică”, a declarat Florin Talpeș, cofondator și CEO al Bitdefender.

„Suntem încântați să fim în acest nou parteneriat cu Bitdefender, cu care împărtășim valori precum cel mai înalt nivel de eficiență tehnologică, căutarea excelenței în performanță și o cultură a securității. Este o plăcere să ne putem baza pe un partener de încredere precum Bitdefender, o companie inovatoare și foarte apreciată pentru profesionalismul și fiabilitatea sa”, a anunțat Mattia Binotto, Team Principal și Managing Director, Scuderia Ferrari.

Citește și: VIDEO Electrificarea pune capăt unei ere: Ultimul supercar Lamborghini cu motor V12 aspirat

Ferrari și Bitdefender se vor implica, de asemenea, în activități de marketing, inclusiv întâlniri private cu piloții echipei Ferrari și cu membrii echipei tehnice, tururi ale fabricii, acces la boxe și alte activități exclusive.

În plus, Ferrari va explora și evalua produsele și serviciile de securitate cibernetică Bitdefender pentru a le include în activitatea sa.

Parteneriatul este o aliniere naturală între cele două companii, subliniind puterea datelor, a oamenilor și a mașinilor care lucrează împreună pentru a excela.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te