joi 16 octombrie
EUR 5.0884 USD 4.3642
Abonează-te
Newsweek România

Nou „ingredient” pentru cauciucurile auto eco, luat direct din bucătărie. Costă 7-8 lei litrul

Data publicării: 23.09.2025 • 15:10
Nou „ingredient” pentru cauciucurile auto eco, luat direct din bucătărie - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Nou „ingredient” pentru cauciucurile auto eco, luat direct din bucătărie - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

În cursa pentru producția de cauciucuri auto cât mai ecologice intră un nou „ingredient” care este folosit în orice bucătărie.

 

Mașinile, indiferent de motorul lor, termic ori electric, nu sunt „curate”. Toate poluează, mai mult sau mai puțin, într-un fel, pentru că, de exemplu, trebuie luată în considerare și fabricarea componentelor și reciclarea lor. Adică și bateriile, și caroseria, dar și anvelopele. Iar pneurile sunt foarte dăunătoare mediului. Necesită cauciuc, precum și materii prime care nu sunt foarte ecologice.

Prin urmare, producătorii de anvelope se află într-o adevărată cursă de a găsi noi și noi rețete mai eco.

Nou „ingredient” pentru cauciucurile auto eco, luat direct din bucătărie. Costă 7-8 lei litrul

Continental, unul dintre cei mai importanți producători de anvelope auto din lume, care are fabrică și în România, la Timișoara, s-a angajat să își reducă amprenta de carbon prin utilizarea mai multor materiale regenerabile și reciclate. Și, și-a ținut promisiunea În 2024, de exemplu, aceste materiale reprezentau aproximativ 26% din producția Continental.

Dar asta nu este tot. Obiectivul Continental este de a câștiga încă două-trei puncte până la sfârșitul anului 2025, iar până în 2030 proporția „ingredientelor” regenerabile și reciclate în procesul său de producție ar trebui să ajungă la 40%.

Citește și: UE pornește războiul împotriva anvelopelor chinezești de ieftine. România, printre marii producători

Pentru a realiza acest lucru, grupul german își concentrează eforturile pe două elemente cheie: cauciucul și rășinile. Aceste componente determină calitatea și performanța anvelopelor, explică producătorul de anvelope.

Inginerii Continental încearcă să înlocuiască o proporție tot mai mare a acestor materiale cu alternative circulare. Iar, în mod surprinzător, uleiul de gătit uzat este una dintre aceste noi resurse.

Uleiul de gătit uzat este noul „ingredient” eco, dar eficient, folosit la obținerea cauciucului sintetic. Totuși, cauciucul natural rămâne de neînlocuit, fiind în continuare folosit în proporție de până la 40% în procesul de fabricație al noilor anvelope.

Cauciucul natural este deosebit de util la realizarea benzilor de rulare, de exemplu, care sunt supuse unor solicitări mari, elasticitatea sa unică ne putând fi imitată artificial, cel puțin deocamdată.

De cealaltă parte, cauciucul sintetic oferă alte beneficii. De exemplu, o aderență bună și o rezistență sporită la rulare. Așadar, pentru această bandă, Continental favorizează acum rețetele din surse mai sustenabile. Compania se aprovizionează de la parteneri specializați precum Synthos și TotalEnergies Cray Valley, care utilizează o metodă certificată ISCC PLUS. Aceasta garantează că materiile prime provin din surse responsabile.

Citește și: Încalți mașina cu anvelope noi? Verifică-le să aibă neatinse dungile colorate de pe profil!

Anvelopele uzate, uleiurile vegetale și uleiurile de gătit sunt astfel introduse într-un ciclu de recuperare, reducând semnificativ impactul lor asupra mediului.

Rășinile joacă, de asemenea, un rol major. Acestea optimizează aderența pe suprafețe umede, reduc uzura și îmbunătățesc eficiența consumului de combustibil.

Și aici, Continental înlocuiește treptat rășinile pe bază de combustibili fosili cu rășini fabricate din uleiuri reciclate sau vegetale. Unele provin chiar direct din uleiuri de prăjit colectate și procesate.

Nu în cele din urmă, aditivii urmează aceeași logică. Grupul încorporează deja un antioxidant certificat ISCC PLUS produs de Lanxess. Iar amprenta sa de carbon este redusă cu o treime în comparație cu un produs convențional.

Totodată, acetona biocirculară pe care o conține este obținută din deșeuri biologice, inclusiv ulei de gătit reciclat.

Miza este mare. În fiecare an, milioane de vehicule folosesc anvelope produse de Continental. Mașini, camioane, biciclete, motociclete și chiar utilaje industriale depind de această expertiză. Iar transformarea deșeurilor precum uleiul de gătit în resurse utile reprezintă o schimbare semnificativă.

Mai multe articole din secțiunea Auto

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră