Aston Martin. În sufletul fabricii de bijuterii pe patru roți

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 05.04.2019 - 08:06
În centrul „Heritage“, tinichigii recrează manual elemente de caroserie

Newsweek România a fost la Newport Pagnell, în centrul istoric al Aston Martin, și la fabrica modernă Aston Martin din Gaydon, pentru a vedea cum, în epoca roboților, încă se mai construiesc mașini cu suflet.

SHARE

Putere, stil, frumusețe și suflet. Există mai mulți producători exclusiviști de mașini sport de lux.

Însă nu mulți se pot lăuda cu un echilibru aproape perfect între cele patru caracteristici enumerate, cu un nivel de asamblare și personalizare manuală aproape integral, cu o grijă acordată modelelor de acum 50 de ani ca pentru un supercar nou-nouț și cu prezența pe rampa din service, pentru un schimb de  ulei, a mașinii legendare a personajului James Bond interpretat de Sean Connery - DB5.

Stilul și rafinamentul DB5-ului generează și astăzi emoții pe Tickford Street

Fondată în 1913 de Lionel Martin și Robert Bamford, doi pasionați de mașini, propulsie și motorsport, într-un mic ate­lier din Londra, Aston Martin Lagonda Global Holdings Plc a început să scrie istorie în industria britanică de automobile din anii 1950 – 1960.

Nu prea îmi aduc bine aminte cum am ajuns la patru dimineața la aeroport sau cum a fost zborul. Interesant este că, în jur de ora 8.30, m-am trezit la Luton, în apropiere de Londra, după ce am mers pe jos pe pista aeroportului, de la avion până la terminal, ca și cum m-aș fi dat jos dintr-un autobuz la Autobaza Militari. Ziua se anunța frumoasă și interesantă. Nici nu avea cum să fie altfel, era ziua Aston!

Aston Martin Works

Cum timp de aproape 50 de ani cartierul general Aston Martin, inclusiv linia de producție de pe care au ieșit circa 13.300 de mașini, de la DB2/4 MkII, DB4, și DB5 până la V8 Vantage și primul Vanquish , s-a aflat în Newport Pagnell, prima oprire a shuttle-ului condus de un indian simpatic a avut loc pe Tickford Street.

La Aston Martin Works se află cel mai important service și un centru second-hand

Acum, după deschiderea fabricii din Gaydon în 2003, aici funcționează cel mai important service Aston Martin (am văzut pe rampe, de exemplu, mașini din Kuwait, Elveția sau Germania) și, din 2012, un showroom, inclusiv pentru mașini second-hand. Iar vechile hale au fost transformate în centru „Heritage“, pentru întreținerea, repararea și restaurarea modelelor de epocă. Totul, sub denumirea Aston Martin Works.

La intrarea în showroom, torcea un DBS Superleggera, o frumoasă bestie de asfalt cu motor twin-turbo V12 de 715 cai putere, care ajunge la 100 km/h în 3,4 secunde. Când ne-am apropiat, a tăcut însă. Dezamăgiți, am comentat.

Și, surpriză, bărbatul de la volan ne-a răspuns într-o română „crystal clear“: „Dacă doriți, o pornesc!“. Românul de vreo 37-40 de ani lucra de câțiva ani în service-ul Aston Martin și era foarte încântat.

Apoi, delegația de jurnaliști români a fost întâmpinată de Scott Fischer, Heritage Communication Manager Aston Martin, care a început să ne introducă cu entuziasm în istoria mărcii. Nu a apucat să parcurgă prea mulți pași, însă. Paul Spires, președintele Aston Martin Works, a intrat pe fir și, cu mult umor britanic, a ținut morțiș să ne facă el turul. Spec-ta-cu-los!

La Gaydon, Aston-ul este mașină de serviciu. Pentru șefi, evident

Cel mai important service Aston Martin are 18 posturi principale de lucru și arată ca o farmacie. Nicio pată de ulei, mecanicii lucrează cu mănuși curate ca doctorii, iar mașinile sunt protejate cu huse speciale, croite pe măsura fiecărui model. Dar nu aceasta este partea spectaculoasă. În zona de service se află o cameră în care se fac și se refac caroserii și elemente de caroserie manual, cu ciocănelul.

Doi tinichigii lucrau meticulos, cu mare artă, la o aripă din aluminiu de DB5. Apoi, în zona „Heritage“, încă mai sunt folosite o serie de mașinării și unelte originale. Iar pe baza documentației tehnice din arhivă, Paul Spires a precizat că atelierul poate replica orice piesă. Cu astfel de servicii și cultură pentru automobil, nu e de mirare că, de exemplu, 80% dintre cele 1.059 de DB5-uri produse între 1963 și 1965 încă își mai încântă proprietarii.

În căutarea roboților

Fabrica Aston Martin se află în inima industriei auto a Marii Britanii, la Gaydon, în Warwickshire, lângă cartierul general Jaguar Land Rover și la circa 40-50 de minute de mers cu mașina de circuitul de Formula 1 de la Silverstone.

Ca la castelele de  odinioară, intrarea este străjuită de un „șanț“ cu apă, dar în spatele crenelurilor nu se află tunuri și soldați, ci o armată de specialiști, birouri elegante și individuale în care clienții își pot personaliza bijuteria cum vor alături de un consultant, un muzeu, și un magazin cu accesorii.

În zona „Heritage“, se lucrează preponderent manual și încă sunt folosite mașinării și unelte originale

Nimic nu te duce cu gândul că din spate, din hale, ies circa șapte mii de automobile sport de lux în fiecare an. Totul, de la fețe de uși, panouri de bord și scaune, până la cablaje, motoare și transmisii, se face sau se montează aproape manual, cu cea mai mare grijă și atenție posibile.

Nu am văzut decât câțiva roboți, deși ne aflăm în era automatizării și a exoscheleților. Cifrele confirmă meticulozitatea. Dacă într-o fabrică de volum producția unei mașini noi începe la fiecare câteva secunde, la Aston startul se dă la fiecare circa 25 de minute, și întregul proces, până la inspecția finală, durează 200 de ore, adică, peste opt zile.

Pe linia de la Gaydon sunt produse concomitent patru modele 

Mai mult, lucrătorii nu se pot plictisi niciodată, pe aceeași bandă fiind produse patru modele, DB11, Vanquish, Rapide și Vantage, iar fiecare mașină este unică în felul ei. Ne-au confirmat-o două românce de la „Secția pielărie“, care tăiau, prelucrau și personalizau pielea pentru îmbrăcarea planșelor de bord și a fețelor de uși. Fără a întârzia procesul de fabricație, ne-au spus zâmbind că sunt sunt apreciate și mândre că lucrează la Aston Martin.

Primul centru Aston Martin din Europa Centrală și de Est, deschis la București

Aston Martin a deschis la București  prima sa reprezentanță din Europa Centrală și de Est. Cele mai apropiate centre Aston de această zonă se află la Viena, Istanbul sau Moscova. Și, mai mult, reprezentanța din România se ocupă și de piețele din Bulgaria, Moldova, Ungaria, Serbia, Muntenegru și Slovenia.

Centrul Aston Martin București funcționează într-o locație construită special și dedicată exclusiv brand-ului britanic iconic. Suprafața de 1.500 de metri pătrați a reprezentanței include o zonă de showroom, una de lucrări post vânzare și o parcare subterană. Pardoseala din travertin bej, parchetul și mobilierul sunt identice cu cele întâlnite la Aston Martin Works, standardul Aston Martin fiind același în întreaga lume.

Showroom-ul Aston Martin de la București respectă cu strictețe standardele mărcii

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te