Dacia Sandero de 265 cai putere și cu tracțiune integrală? Da. Dar nu pe stradă

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 26.12.2019 - 12:55

Cel mai puternic model Sandero de stradă, RS, este comercializat sub brandul Renault pe piețele non-UE, precum Rusia sau Brazilia. Pentru raliuri, însă, există Dacia Sandero R4, de 265 cai putere și cu tracțiune integrală. Mașina va lua startul în Raliul Monte Carlo 2020.

SHARE

Dacă Renault Sandero RS a fost dezvoltat de specialiștii Renault Sport plecând de la un model de stradă obișnuit și dispune de un motor aspirat de 2.0 litri care dezvoltă 150 cai putere și antrenează roțile față, Dacia Sandero R4 nu prea împarte decât caroseria cu mașina făcută la Mioveni.

Kit-ul R4 dezvoltat de constructorul francez Oreca presupune o platformă cu tracțiune integrală, un motor turbo, pe benzină, de 1.6 litri care dezvoltă 265 cai putere și o cutie de viteze secvențială cu cinci trepte. Mașina cântărește 1.230 de kilograme. Bineînțeles, nu lipsesc roll-cage-ul și toate elementele de siguranță, R4 Kit fiind omologat de Federația Internațională de Automobilism (FIA).

Lansată în 2018, categoria R4 Kit este o alternativă mai accesibilă la categoria R5. Din 2020, categoria R4 Kit va purta numele Rally 2-Kit și va fi introdusă inclusiv în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). Iar Oreca este singurul furnizor de astfel de kit-uri, indiferent de modelul de caroserie ales.

Dacia Sandero R4 a echipei ASM Motorsport va lua startul în premieră în Raliul Monte Carlo 2020, eveniment ce va deschide noul sezon de WRC (22 - 26 ianuarie 2020). La volan se va afla pilotul Ermanno Dionisio, iar în dreapta sa se va afla Fabio Grimaldi.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te