Cum dotarea mașinii cu cauciucuri de vară este esențială pentru siguranța la volan, în fiecare an, specialiștii ADAC testează, în aceleași condiții și pe același tip de automobil, pneuri de vară de la diferiți producători și din diferite game de preț, pentru ca șoferii care au nevoie de anvelope de vară noi să știe exact ce cumpără.
Citește și: Premiile „Tire Technology”: Anvelopa anului - Michelin Primacy 5, Nokian Oradea, cea mai eco fabrică
Cele mai bune și cele mai proaste anvelope de vară pentru mașini medii. Test ADAC 2025 cu 18 modele
În cazul de față, specialiștii ADAC au testat 18 modele de pneuri de vară din gama sportivă, de dimensiunea 225/40 R 18, pentru mașinile de clasă medie și compacte. Se găsesc adesea, de exemplu, pe Alfa Giulietta, Audi Q3, BMW Seria 1, Hyundai i30, Mercedes A-Class, Mini Cooper, Opel Astra, Škoda Octavia, Toyota Corolla sau VW Golf.
Încurajator, 11 din cele 18 anvelope de vară 225/40 R 18 evaluate au primit calificativul „Bune”. Dar, sunt și 3 modele de pneuri de vară care au primit calificativul „Nerecomandate”. Adică, sunt foarte proaste.
Citește și: De ce nu mai au mașinile noi roată de rezervă și cric? E bun de ceva kit-ul de pană?
Ca idee, mașina echipată cu cele mai proaste anvelope de vară din cele testate, Doublecoin DC-100 (probabil, nici n-ați auzit de ele. Sunt chinezești și promovate drept gume de „înaltă performanță”), a frânat de la o viteză de 80 km/h până la 0 km/h în 45,1 metri, în timp ce mașinile echipate cu cele mai bune cauciucuri de vară din cele testate au oprit de la 80 km/h în 28-29 de metri. Diferența este uriașă!
În câți metri se oprește aceeași mașină compactă de la 80 km/h în funție de modelul de anvelope de vară 225/40 R 18 folosit:
Întâi, vorbim despre cele mai bune anvelope de vară 225/40 R 18.
Pentru prima dată, două modele au reușit să obțină o notă foarte bună (ambele 1,5) la capitolul siguranța la conducere: Continental SportContact 7 și Bridgestone Potenza Sport. Iar împreună cu ratingul de mediu (30% din ratingul general), Conti a câștigat testul, obținând un rating general de 1,8. Bridgestone a luat 1,9.
Ambele anvelope oferă performanțe excelente pe drumuri uscate. Au o aderență uimitoare, sunt extrem de precise la condus și sunt absolut sigure chiar și în timpul manevrelor critice.
Citește și: Încalți mașina cu anvelope de vară? Cum depozitezi cauciucurile de iarnă ca să nu se strice
Situația este similară pe umed. Echipată cu Conti și Bridgestone, mașina de test a completetat proba de manevrabilitate pe umed aproape fără efort.
Top 3 cele mai bune anvelope de vară 225/40 R 18 în testul ADAC este completat de Michelin Pilot Sport 5, iar pe locul 4 se află Goodyear Eagle F1 Asymmetric 6, ambele cu calificativul „Foarte convingătoare” și scor final 1,9.
Michelin Pilot Sport 5 este deosebit de popular deoarece are cea mai bună performanță de mediu dintre anvelopele bune și este printre cele mai bune în ceea ce privește uzura și kilometrajul, afirmă specialiștii ADAC.
Mai multe detalii despre cele mai bune și cele mai proaste cauciucuri de vară 225/40 R 18 testate de ADAC în 2025 găsiți AICI.
Top 5 cele mai bune cauciucuri de vară sport 225/40 R 18
Citește și: O anvelopă premium produsă și în România, pe primul loc în Top-ul celor mai bune cauciucuri de vară
De asemenea, alte 7 anvelope 225/40 R 18 din cele 18 testate au fost calificate drept „Bune” și, prin urmare, foarte recomandate : Vredestein Ultrac Pro , Yokohama Advan Sport V107 , Firestone Firehawk Sport , Falken Azenis FK520 , Nexen N Fera Sport , Dunlop Sport Maxx RT2 și Toyo Proxes Sport 2.
4 anvelope au obținut calificativul „Satisfăcător”
Patru dintre cele 18 anvelope de vară 225/40 R 18 testate de ADAC sunt „nici prea, prea, nici foarte foarte” primind calificativul „Satisfăcător”. Potrivit ADAC, acestea sunt recomandabile, dar nu pot ajunge din urmă cu anvelopele de top în ceea ce privește siguranța la condus și, în unele cazuri, și în ceea ce privește performanța de mediu.
Prin urmare, merită să vă uitați la notele individuale, în funcție de preferințele personale.
Pneurile Ceat SportDrive, de exemplu, prezintă slăbiciuni pe drumurile umede, dar se comportă bine pe uscat, Kumho Ecsta PS71 oferă o aderență bună pe carosabil umed, dar nu este perfect pe drumuri uscate și se și uzează destul de repede. Iar gumele Nokian Tires Powerproof 1 se comporta bine și pe uscat, și pe umed, dar se deterioreaza semnificativ pe măsură ce temperatura crește și este mai puțin precis pe uscat față de pneurile de top, afirmă specialiștii ADAC.
3 cauciuri de vară 225/40 R 18 din cele 18 testate nu sunt recomandate
Testele de abraziune ale ADAC pe Doublecoin DC-100 au arătat un kilometraj aproape incredibil de 74.400 de kilometri. Ocupă primul loc în echilibrul de mediu!
În plus, anvelopa produsă în China este cea mai ieftină în comparație. Deci, un adevărat succes pentru vânătorii de chilipiruri? Deloc.
Chiar și cei cu buget redus ar trebui să stea departe de această anvelopă, atenționează specialiștii ADAC.
De ce durează atât de mult anvelopa Doublecoin DC-100 a devenit clar în timpul testelor. Compusul său de cauciuc este atât de dur încât se uzează foarte puțin și, evident, oferă aderență foarte slabă.
Cauciucurile Doublecoin prezintă slăbiciuni pronunțate în condiții de carosabil uscat, slăbiciune ce se deteriorează atât de mult pe măsură ce temperatura crește, încât șoferul nu poate găsi imediat unghiul corect de virare. La limită, spatele vehiculului pleacă în derapaj – O problemă mai ales pentru șoferii neexperimentați, notează ADAC.
De asemenea, pe drumurile umede, Doublecoin-ul eșuează complet. Nivelul său scăzut de aderență înseamnă că anvelopa are o tracțiune mică, vehiculul derapează mai devreme și distanțele de frânare sunt foarte mari.
La frânarea de la 80 km/h la 0 km/h, Volkswagen-ul Golf echipat cu cea mai bună anvelopă din testul pe asfalt ud s-a oprit după aproximativ 28 de metri, în timp ce cel cu Doublecoin s-a oprit după aproximativ 45 de metri. Adică, cu 17 metri mai târziu.
Apoi, top-ul celor mai proaste anvelope de vară 225/40 R 18 din cele 18 modele testate de ADAC este completat de Norauto Prevensys 4 și Syron Premium Performance, care sunt foarte slabe pe drumuri uscate. Mașina de testare este greu de condus cu mare precizie; corecțiile constante ale direcției sunt necesare pentru a menține raze constante. Iar comportamentul la limită este și el foarte solicitant pentru șofer.
Prin urmare, ADAC a spus că nu poate recomanda achiziționarea acestor modele de anvelope.