Un tânăr de 22 de ani scos din mare de salvatori a murit, duminică, la Vama Veche. Potrivit ISU și SAJ Constanța, tânărul fusese scos din valuri inconștient, iar alte cel puțin 4 persoane erau în pericol de înec.
Un tânăr de 22 de ani scos din mare de salvatori a murit, duminică, la Vama Veche. Potrivit ISU și SAJ Constanța, tânărul fusese scos din valuri inconștient, iar alte cel puțin 4 persoane erau în pericol de înec.
Un manelist celebru este cercetat pentru dare de mită după ce a încercat să dea șpagă unor polițiști care l-au prins circulând cu viteză excesivă și sub influența alcoolului. În plus a depășit și pe linia continuă.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit în această dimineață, după ce, sâmbătă, a fost implicat într-un teribil accident de motocicletă. Tragedia s-a produs pe Bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare.
Peste 90.000 de persoane s-au pensionat anticipat în august. România are 4.766.378 pensionari, cu 134 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.965 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, până în acest moment, potrivit informaţiilor obţinute de Ambasada României la Rabat, nu există cetăţeni români printre victimele cutremurului produs în Maroc.
Ziua mondială pentru prevenirea suicidului, marcată în fiecare an la 10 septembrie, a fost iniţiată în anul 2003, de către Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
MAE l-a convocat de urgență pe însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru a-i transmite protestul faţă de violarea spaţiului aerian al Romaniei, ca urmare a identificării resturilor de dronă rusească de la Plauru.
Femeia susține că Loredana a izbucnit în plâns în momentul în care a intrat în camera de vizită și i-a cerut să o ierte.