Iohannis l-a felicitat pe noul președinte al Ungariei și spune că abia așteaptă să lucreze împreună cu acesta pentru beneficiul popoarelor.
Iohannis l-a felicitat pe noul președinte al Ungariei și spune că abia așteaptă să lucreze împreună cu acesta pentru beneficiul popoarelor.
Metoda inedită prin care doi ucraineni furau din mașinile ieșenilor. Metoda furtului din maşini cu ajutorul unei telcomenzi false a fost “brevetat” prin anul 2011.
Klaus Iohannis a declarat, după ce Ungaria a ratificat aderarea Suediei la NATO, că Flancul Estic se va consolida.
Iohannis, la reuniune de lucru privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei de la Paris, găzduită de Macron, a declarat că prin susţinerea Ucrainei ne protejăm libertatea şi democraţia.
Un copac a căzut din senin pe o mașină parcată regulamentar pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei. Pe aceeași stradă sunt mai mulți copaci care ar putea reprezenta un pericol.
Spitalul Colentina funcționează de mai bine de două luni fără autorizația sanitară, ceea ce înseamnă că pacienții ar putea ajunge să-și plătească toate consultațiile.
O explozie neurmată de un incendiu s-a produs la un spital din România. O pacientă aflată în comă a suferit arsuri. Este singura victimă. Conform unor surse, deflagrația s-a produs în timpul unor lucrări în salonul unde era femeia.
Explozie puternică într-un spital din țară. O femeie de 80 de ani, în comă, a suferit arsuri. Care este situația acum și unde s-a întâmplat totul.