Cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii, Săptămâna Sfintelor Pătimiri, sau Săptămâna Mare, este perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare, inclusiv.
Caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile, slujba Deniei fiind utrenia din ziua următoare, care se săvârșește în ajun, seara. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul vdenie şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă, conform Doxologia.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație. Retrăim ultimele zile de viață ale lui Iisus
Astfel, conform Sinaxarului din Triod, în fiecare zi din Săptămâna Mare ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului:
Sfânta și Marea Luni – ne aduce în faţă icoana tânărului Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos Care a fost vândut de Iuda.
Sfânta și Marea Marți – se face pomenirea Pildei celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.
Sfânta și Marea Miercuri – se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.
Citește și: De ce Paștele catolic și cel ortodox se sărbătoresc în zile diferite? Cum se calculează datele
Sfânta și Marea Joi – este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.
Sfânta și Marea Vineri – se prăznuiesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Sfânta și Marea Sâmbătă – prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea Sa la iad.
Citește și: Cine este Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, sărbătorit între Izvorul Tămăduirii și Sfântul Gheorghe