În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și rănirea sau schingiuirea animalelor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și rănirea sau schingiuirea animalelor.
Înregistrarea arată cum cele două autoturisme implicate în cursa ilegală rulează cu viteză maximă. Spre finalul cursei, se aude un zgomot de frână puternică, iar apoi o bubuitură.
O tânără de 24 de ani a fost grav rănită, sâmbătă dimineaţa, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea pe contrasens și s-a izbit de un TIR staţionat pe varianta ocolitoare a municipiului Vaslui, al cărui şofer oprise pentru a se odihni.
Peste un milion de români poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe, dar, pentru că în acest an praznicul acestuia, 23 aprilie, coincide cu Sâmbăta Mare, ei se pot sărbători în a doua zi a Sfintelor Paşti.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a discutat cu oficialii români, inclusiv cu premierul Nicolae Ciucă, despre necesitățile Ucrainei în ceea ce privește tehnica militară: „Apreciez abordarea lor constructivă”.
Forţele aeriene americane au dezvoltat sistemul de drone Phoenix Ghost special pentru ucraineni pentru a le putea folosi împotriva rușilor.
În timp ce opinia publică a fost bulversată ori revoltată de dărâmarea Hanului Trei Sarmale fără autorizaţie, un alt scandal mocneşte în centrul Iaşului, chiar lângă Primărie.
O tânăr aflată la volanul unui BMW, a scăpat controlul vehiculului, a intrat cu mașina pe contrasens, a lovit un gard, a distrus o țeavă de gaze și s-a oprit chiar în fața unei firme,