Era ultima noapte din noiembrie când Sergiu Ţăpoi s-a oprit la barul Crown din Paşcani să bea ceva, împreună cu cumnatul său. Printre clienţi, un grup de adolescenţi devenea din ce în ce mai zgomotos, pe măsură ce consumau mai mult alcool. Iar când tinerii au început să spargă sticle şi pahare în bar, Ţăpoi le-a cerut să se liniştească. Ceea ce au şi făcut, pentru o vreme. Însă petrecăreţii de la toate mese au continuat să bea, aşa că au ajuns din nou la schimburi dure de replici. Când Ţăpoi a vrut să plece acasă, unul dintre tineri s-a repezit să-l lovească.
Citește și: Salarii „regești” pentru directorii din subordinea Primăriei Iași. Câștigă mai mult decât Iohannis
Ţăpoi l-a oprit, cu un pumn în faţă. Ceilalţi din bar au intervenit, iar în încăierare Ţăpoi a fost înjunghiat în spate. S-a dovedit ulterior, după vizionarea imaginilor de pe camerele de vederi din bar, că agresorul era un minor, prieten al băiatului care sărise iniţial la bătaie. Acesta privea din uşă conflictul, s-a apropiat de Ţăpoi, l-a înjunghiat în spate şi s-a retras din nou spre uşă, urmărind în continuare evenimentele. (n.r. - ulterior a fost condamnat pentru tentativă de omor).
Un poliţist chemat să calmeze lucrurile l-a amendat pe înjunghiatul Ţăpoi, pentru „tulburarea liniştii şi ordinii publice”. Acesta a contestat procesul verbal în instanţă, negând faptele pentru care a fost sancţionat, iar judecătorii din Paşcani i-au dat dreptate. Fusese amendat pentru „săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora” şi pentru „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”.
Citește mai multe pe Ziarul de Iași.