Un tânăr polițist de 21 de ani, abia angajat, și-a tăiat venele și s-a împușcat în cap. El a fost găsit fără viață de mama sa, care a alertat autoritățile.
Un tânăr polițist de 21 de ani, abia angajat, și-a tăiat venele și s-a împușcat în cap. El a fost găsit fără viață de mama sa, care a alertat autoritățile.
O intabulare putredă, cu două case devenite bloc, se află în atenţia procurorilor. Primarul susţine că a sesizat Parchetul şi a trimis documente. Doar că DNA nu s-a mulţumit cu ce a primit şi a răscolit ieri tot Palatul Roznovanu.
Gabriela Firea a precizat că, începând cu 9 ianuarie 2023, vor fi de asemenea înregistrate alte cereri, iar ministerul şi-a propus ca anul viitor să deconteze 10.000 de proceduri.
A fost promulgată legea care modifică plafoanele prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
Compania cu capital româno-austriac OMV Petrom a fost găsită vinovată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în urma incidentului care s-a petrecut în 2016 în comuna Cobia şi care a avut ca urmare decesul unui copi.
Un echipaj de poliție a sesizat că un Mercedes se deplasa haotic pe stradă. I-a făcut semn șoferului să oprească, iar acesta a oprit, a dat geamul jos, după care a demarat puternic luând pe capotă și lovind doi agenți. După o urmărire ca în filme, bărbatul a fost prins.
Pe cele 11 grupe de trasee incluse în Programul de transport public judeţean au fost depuse în total 23 de oferte.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat într-o emisiune TV că va fi foarte greu ca votul Austriei să fie schimbat și că totul depinde de președintele Klaus Iohannis.