Bărbatul care și-a sechestrat fetița de numai cinci ani pentru aproape 29 de ore a fost reținut sub acuzații grave. Acesta ar putea fi arestat preventiv.
Bărbatul care și-a sechestrat fetița de numai cinci ani pentru aproape 29 de ore a fost reținut sub acuzații grave. Acesta ar putea fi arestat preventiv.
Un medic a murit în timp ce era de gardă la Maternitate. Colegii săi au încercat să-l resusciteze, însă au fost nevoiți să declare decesul.
Principesa Margareta şi Principele Consort au luat parte la recepţia de Stat oferită vineri seara la Palatul Buckingham de Regele Charles.
Un accident mortal s-a petrecut în Sebeș, județul Alba, unde un biciclist care încerca să traverseze strada a fost călcat de un camion.
Liderul social-democrat a transmis membrilor de partid că orice competiţie aduce progres, iar vremurile când puterea era concentrată doar în direcţia unei singure persoane au trecut.
Primăria a lansat mai multe concursuri de angajare, iar unele dintre acestea vizează funcții de conducere.
Interlopul Adrian Corduneanu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT - Iaşi, alături de soţia sa, doi notari şi un avocat, într-un dosar de înşelăciuni imobiliare cu prejudiciu de 2,2 milioane euro.
Românca Enderle Ildiko (47 ani), se află pe lista celor mai căutaţi infractori din Europa din 2014, când a dispărut din România pentru a nu fi încarcerată, fiind condamnată definitiv în patru dosare. Ea le-a spus judecătorilor britanici că dacă o vor expluza, va muri de dor.