Directoarea economică a unei celebre companii farmaceutice din București, acuzată de delapidare, a fost arestată pentru 30 de zile. Femeia a adus firmei unde lucra un prejudiciu de peste 3,6 milioane €.
Directoarea economică a unei celebre companii farmaceutice din București, acuzată de delapidare, a fost arestată pentru 30 de zile. Femeia a adus firmei unde lucra un prejudiciu de peste 3,6 milioane €.
Tragedia a avut loc în localitatea Ilișești, județul Suceava, în jurul orei 19:00. Un apel la numărul de urgență 112 a alertat autoritățile cu privire la impactul devastator dintre un autoturism și un TIR. Echipele de salvatori au fost trimise imediat la locul accidentului.
Doi bărbaţi au fost răniţi joi, într-un accident de muncă produs la o firmă de pe platforma chimică Săvineşti, ei suferind arsuri după ce ar fi vrut să acţioneze un întrerupător, iar apoi s-au produs o explozie şi un incendiu, care a fost stins de unul dintre muncitori.
Un fost șef DIICOT, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals în declaraţii, fals intelectual şi uz de fals, după ce a fost acuzat că a folosit în scop propriu mai multe sume de bani care erau ridicate în urma perchezițiilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru completarea Codul muncii care prevede că salariaţii care au în întreţinere copii cu vârsta până la 11 ani pot beneficia de telemuncă patru zile pe lună.
În așteptarea unui interviu sau dezbateri publice despre actuala stare a climei, un profesor român care predă în SUA a discutat cu chatbot-ul AI lansat de Google. A ieșit un interviu spumos.
Miruna Mărginean, o tânără din Galtiu, este singura candidată din județul Alba care a obținut nota 10 la examenul de Titularizare din 2023. Reușita ei este remarcabilă, iar toată munca depusă a fost răsplătită cu această performanță excepțională.
Viața este o minune și de asta ne convingem când vedem cazurile de succes de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Un tânăr de 22 de ani a primit, de curând, o nouă șansă la viață.