VIDEO VIRAL Reacția magicianului Robert Tudor, după deschiderea celor 13 km ai A1 Sibiu-Boița

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 17.02.2023 - 22:58
Reacția magicianului Robert Tudor, după deschiderea celor 13 km ai A1 Sibiu-Boița. / Foto: captură video

Primul tronson al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, de aproximativ 13 km, a fost deschis joi, 15 decembrie 2022. Cunoscutul magician Robert Tudor i-a testat și s-a minunat pe rețelele de socializate. Clipul a devenit viral.

SHARE

Primul tronson al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, de aproximativ 13 km, de la Sibiu la Boița, care sunt și primii, și ultimii kilometri de autostradă inaugurați în anul 2022, a fost deschis circulației rutiere, joi, 15 decembrie, înaintea termenului contractual de finalizare. 

Printre primii șoferi care au testat „minunea” s-a aflat cunoscutul magician Robert Tudor, aflat în drum spre Alba Iulia. A oprit mașina pe banda de urgență, a coborât, a îngenunchiat pe asfalt și a vorbit despre cei 13 kilometri de autostradă dintre Sibiu și Boița pe rețelele de socializare, clipul devenind viral.

„Doamne, Doamne, 13 kilometri de autostradă! S-a făcut autostrada de la Sibiu spre Râmnicu Vâlcea 13 kilometri și au dat drumul autostrăzii și noi avem așa: Avem autostradă!

E pentru noi, e pentru oameni, da? Ar trebui să fie un moment de bucurie pentru că se întâmplă rar, iar lucrurile care se întâmplă rar trebuie sărbătorite.

Dacă noi o dată la un an de zile ne sărbătorim ziua de naștere… dar autostrăzile care se fac la zeci de ani.

Dacă și jucătorii când intră pe teren rup gazonul, ar trebui să luăm și noi o piatră să o băgăm în sân. Să ne ajute Dumnezeu!”, a spus magicianul Robert Tudor, relatează oradesibiu.ro.

Autostrada Sibiu - Piteşti ar urma să aibă o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni, și va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.

Valoarea contractului este de 1.678.873.121,77 lei fără TVA, iar finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te