În înregistarea video se observă cum preotul de la biserica „Sfinţii Constantin şi Elena”, din municipiul Suceava, a scufundat copilul de trei ori în apă, ţinându-l pe spate, cu faţa în sus.
Într-o declaraţie pentru „Adevărul”, Ciprian Ioan Streza, profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie din Sibiu, a explicat că viitorii preoţi învaţă la facultate cum se săvârşeşte Taina Botezului, exersând pe o păpuşă, astfel încât niciodată să nu se întâmple vreun accident.
Potrivit acestuia, procedura este simplă: o mână se ţine între picioarele copilului, iar alta pe faţa acestuia pentru a-i proteja nasul şi gura. Afundarea în apă, cu faţa în jos se face rapid, în fracţiuni de secundă, astfel încât apa să nu aibă timp să pătrundă pe căile nazale.
Şi părintele Vasile Gavrilă, profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie din Bucureşti,descria, în urmă cu mai mult timp pentru „Adevărul”, modul în care un preot trebuie să boteze un copil: „mânuţele copilului se lasă libere; preotul îl prinde pe copil de părţile corpului astfel încât coloana vertebrală să nu fie sub nicio formă pusă în pericol; nu i se astupă concomitent gura şi nasul, pentru că s-ar sufoca; cu podul palmei i se astupă gura, iar cu degetele i se astupă urechile, nasul rămâne liber.
Afundarea se face foarte rapid, durează câteva secunde. În momentul în care este introdus în apă, copilul este ţinut cu o palmă de gât şi cap, cu faţa în jos, şi cealaltă mână stă între picioarele copilului pentru a putea să asiguri verticalitatea şi poziţia cea mai bună pentru coloana vertebrală”.
Bebeluşul Iustin plângea înainte de a fi băgat în cristelniţă, exact cum a spus tatăl acestuia. Filmarea are doar câteva secunde şi nu se observă dacă micuţul plângea şi când a fost scos din apă. În filmare se mai observă că în timpul scufundării Iustin este ţinut de două persoane. Preotul îi ţine capul şi umerii, iar o altă persoană îi ţine picioruşele. Preotul pare să-i acopere copilului cu mâna nasul şi gura. Filmarea a fost publicată de site-ul activenews.ro. Doi preoţi din Suceava, contactaţi de reporterul „Adevărul”, confirmă că înregistrarea a fost făcută în timpul botezului bebeluşului Iustin.