luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Un tânăr a reușit să vândă un microbuz după ce l-a furat. A găsit cheile în contact

Data publicării: 27.01.2024 • 15:22 Data actualizării: 27.01.2024 • 17:47
Un tânăr a reușit să vândă un microbuz după ce l-a furat. A găsit cheile în contact - Foto: Observator / imagine cu caracter ilustrativ
Un tânăr a reușit să vândă un microbuz după ce l-a furat. A găsit cheile în contact - Foto: Observator / imagine cu caracter ilustrativ

Un tânăr a reușit să vândă un microbuz după ce l-a furat. A găsit cheile în contact. Iată la cât timp după faptă a fost prins și ce riscă să pățească.

Un tânăr a reușit să vândă un microbuz după ce l-a furat. A găsit cheile în contact. Iată la cât timp după faptă a fost prins și ce riscă să pățească.

A furat un microbuz, apoi l-a vândut

Un tânăr de 23 de ani, din judeţul Suceava, a fost reţinut după ce a furat un microbuz lăsat cu cheile în contact. El l-a și vândut pentru suma de 800 de lei. Suspectul a fost prins la peste trei luni de la comiterea faptei.

Citește și: Revolta unui pensionar lăsat fără pensie, deși a plătit contribuții 10 ani și are 5 copii. „E furt!”

Furtul a avut loc în ziua de 11 noiembrie a anului trecut, în oraşul Gura Humorului, unde şoferul unui microbuz care aparţinea unei firme din localitate a lăsat autovehiculul cu cheia în contact şi portierele deschise, iar când s-a întors la maşină, aceasta dispăruse, scrie news.ro.

Bărbatul suspectat de comiterea faptei a fost găsit vineri, 26 ianuarie, fiind oprit în trafic de către poliţişti. Este vorba despre un tânăr de 23 de ani din comuna suceveană Marginea, care a recunoscut fapta şi a declarat poliţiştilor că, între timp, a vândut microbuzul pentru mai puţin de 200 de euro.

„Acesta a fost identificat şi preluat în custodie de poliţişti, a fost audiat cu privire la fapta reţinută în sarcina sa, ocazie cu care a declarat împrejurările şi modul de comitere a acesteia.

În fapt s-a reţinut că, în noaptea de 02/03.11.2023, cel în cauză ar fi pătruns pe portierele lăsate descuiate în microbuzul ce era parcat în spatele unui imobil situat în oraşul Gura Humorului şi folosind cheia adevărată, care se afla în contact, a pornit microbuzul şi l-a sustras din acel loc, ulterior vânzându-l altei persoane cu suma de 800 lei”, informează, duminică, reprezentanţii Poliţiei judeţene Suceava.

Citește și: Mai mulți pacienți au pierdut șansa la viață din cauza unui furt. De ce a furat un hoț celulele stem

Poliţiştii l-au reţinut pe suspect pentru o perioadă de 24 de ore, el fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră