La începutul lunii iunie 2022, doi papagali dintr-o specie rară au fost furați dintr-o căsuță de grădină a unui bărbat din orașul Vilvoorde. Hoții au făcut o gaură în acoperișul căsuței și au plecat cu cele două păsări, relatează hln.be.
Cum proprietarul papagalilor mai trecuse printr-o experieță similară cu doi ani în urmă, iar atunci păsările au fost găsite într-un imobil învecinat, polițiștii belgieni au verificat în primul rând casele vecinilor și au găsit din nou păsările. De această dată, într-un garaj.
Imobilul în care au fost găsiți papagalii era locuit de doi români. Lângă patul unuia dintre ei, polițiștii au găsit o cheie care se potrivea la un ușa unui WC din curte în care fost identificate excremente de pasăre. „Era clar că păsările au stat acolo o vreme”, a precizat procurorul de caz, solicitând instanței o pedeapsă de un an de închisoare împotriva românului lângă al cărui pat a fost găsită cheia.
Apoi, anchetatorii au identificat cei doi papagali valoroși într-un garaj. Iar în apropierea garajului în care erau ținute păsările, a fost găsită o lanternă cu ADN-ul românului lângă al cărui par fusese găsită și cheia WC-ului din curte.
Românul a negat, însă, orice implicare în furtul păsărilor și și-a angajat avocat. „I-am împrumutat lanterna unui prieten și acea cheie nu se potrivea doar la acel WC, ci la aproape orice”, a spus inculpatul.
Avocatul românului, Kristof Lauwens, a cerut achitarea clientului său, susținând în fața instanței că „ este un dosar confuz. O cheie de la o toaletă în care nu se găsesc papagali. Mai mult, acea lanternă nici nu a fost găsită unde au fost găsite păsările. Cred că totul este foarte vag (...) Este clar că nu au nicio dovadă pentru furtul păsărilor”.
La ultimul termen, instanța i-a dat dreptate avocatului Kristof Lauwens și l-a achitat pe bărbatul român.
„Simpla prezență a inculpatului în apropierea locului infracțiunii nu este suficientă. Există cel puțin unele îndoieli care îl favorizează pe inculpat”, a notat instanța belgiană.
„Clientul meu a fost pe bună dreptate achitat de instanța penală din cauza lipsei totale de probe”, a declarat avocatul Kristof Lauwens.