Primele date din anchetă arată că poliţistul a plecat de la locul primului accident fără a aştepta sosirea colegilor să care să facă cercetarea la faţa locului, a intrat pe contrasens şi a provocat un al doilea accident.
Evenimentele în care a fost implicat poliţistul au avut loc în noaptea de 17 spre 18 ianuarie pe drumul naţional 73 , pe raza comunei Mihăeşti din judeţul Argeş, unde două autoturisme s-au ciocnit.
Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş s-au deplasat la locul accidentului şi au constatat că imediat după eveniment unul dintre şoferi a plecat. La scurt timp, şoferul fugar a provocat un alt accident în care doi oameni au fost răniţi.
„Din verificările preliminare a rezultat că persoana care ulterior a părăsit locul producerii accidentului, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din Câmpulung. În urma impactului conducătorul celui de-al doilea autoturism, cât şi pasagera dreapta faţă, o tânără de 23 de ani, au suferit leziuni. Conducătorul autoturismului ce a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie a fost identificat în persoana unui ofiţer de poliţie”, transmit oficialii Inspectoratului de Poliţie Argeş.
În urma evenimentelor, conducerea IPJ Argeş a dispus măsura cercetării prealabile faţă de ofiţerul de poliţie.
De asemenea, el este cercetat în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, dosarul fiind preluat de Pachetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.