UE a interzis produselor din plastic de unică folosință

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 28.03.2019 - 14:05
Foto Getty Images
Foto Getty Images

Parlamentul European a votat miercuri, cu 560 de voturi pentru, 35 împotrivă şi 28 de abţineri, interzicerea a 10 produse din plastic de unică folosință. Măsura va intra în vigoare abia din anul 2021.

SHARE

Europarlamentarii au votat interzicerea a 10 celor mai des întâlnite obiecte de unică folosință din plastic pe plajele Uniunii. Printre acestea se numără tacâmuri din plastic de unică folosință (furculițe, cuțite, linguri, bețișoare de amestecat băuturile), farfurii, paie, bețișoare de urechi, bețișoare pentru baloane, produse și recipiente pentru alimente din material plastic oxodegradabil și recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandat.

Statele membre UE vor trebui să introducă măsuri pentru a reduce utilizarea recipientelor din plastic precum caserole și pahare pentru băuturi fierbinți. Mai mult, scrie The Guardian, până în 2025, sticlele din plastic ar trebui să conțină 25% plastic reciclat, iar până în 2029, 90% dintre acestea ar trebui să fie reciclate.

În plus, șervețelele umede, cele pentru bebeluși, filtrele de țigări și cănile vor trebui să fie etichetate corespunzător dacă conțin plastic. Eticheta va conține un avertisment pentru consumator legat de impactul asupra mediului a produsului respectiv dacă nu este aruncat la coșul de gunoi.
Insula Bali din Indonezia a interzis plasticul de unică folosință

Textul prevede ca producătorii echipamentelor de pescuit să suporte costurile colectării năvoadelor pierdute în ape. Același principiu, „poluatorul plătește” se va aplica și industriei tutunului.

Experții estimează că modificarea va costa Uniunea între 259 și 695 de milioane de euro pe an, transmite CBC News. Statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a implementa noua directivă.

Uniunea Europeană reciclează numai 30% din cele 25 de milioane de tone de deșeuri de plastic pe care le generează anual. În plus, plasticul reprezintă 80% din deșeurile găsite în mări și oceane, care afectează organismele marine precum broaşte ţestoase, foci, balene şi păsări, dar şi peşti şi fructe de mare (de aici ajung în lanţul alimentar uman).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te