Ura comunismului față de aproape tot ceea ce i-a precedat este cunoscută. Au rescris istoria cu tancurile, cu buldozerele sau mistificând cărțile de istorie. Gheorghe Pop de Băsești face parte din istoria României Mari.
Memoria lui Gheorghe Pop de Băsești a fost mutilată atunci când casa sa a fost naţionalizată de puterea comunistă. Din 1948, a servit ca sediu CAP şi, apoi, ca magazie de cereale.
Abia anul acesta a fost terminat proiectul de restaurare completă a Casei Memoriale „Gheorghe Pop de Băsești”. Un eveniment important prin care a fost redat circuitului turistic un simbol important al trecutului.
Casa a fost construită în anii 1885 - 1890, constituind timp de trei decenii un loc de întâlnire a multor personalităţi transilvănene: dr. Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Ion Raţiu, Teodor Mihali şi alţii. Până în 1940 casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin (1860 - 1940), cunoscută militantă feministă şi de soţul ei, Francisc Hossu Longin.
Casa memorială este organizată în conacul care a aparţinut marelui om politic, descendent al unei familii nobiliare.
Gheorghe Pop de Băseşti s-a născut în 1835
Timp de doi ani, între 1892-1894, Gheorghe Pop de Băsești a fost unul dintre conducătorii mișcării memorandiste, care cerea autonomia Transilvaniei și drepturi pentru românii din Transilvania, atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. A prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A murit, anul următor, la vârsta de 84 de ani. Până aproape de moartea sa a fost președintele Partidului Național Român. Conducerea partidului va fi preluată, ulterior, de Iuliu Maniu.
Maniu avea să moară, în 1953, în închisoarea de la Sighet din ura comuniștilor față de ceea ce însemna trecutul românesc
Restaurare după 3 decenii de la cădera comunismului
Amenajată în conacul construit în perioada 1885-1890, reședința familiei Președintelui Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, Gheorghe Pop de Băsești, Casa Memorială „Gheorghe Pop de Băsești”, recent restaurată, o bijuterie arhitecturală care are o simbolistică deosebită în sufletul românilor, a reintrat în circuitul turistic.
Casa Memorială „Gheorghe Pop de Băsești”, aflată în administrarea Primăriei și a Consiliului Local Băsești, a beneficiat de finanțare guvernamentală de 2,6 milioane de lei pentru consolidare și reabilitare, ca monument istoric de importanță națională. „Reabilităm trecutul pentru a-l face cunoscut viitorului” – a fost motto-ul sub care s-a desfășurat întreaga activitate de restaurare a Casei Memoriale.
Acum, după mai bine de un an de muncă, putem spune că viitorului i se prezintă un monument istoric ce-și păstrează alura de altădată, impunându-se prin simplitate și eleganță.
În virtutea funcțiilor sale specifice, de a ocroti și valoriza patrimoniul cultural, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș a fost și este implicat în acest amplu proiect care, în final, trebuie să redea Băseștiului, Codrului, Maramureșului și Țării întregi, un muzeu memorial de referință națională, pe măsura excepționalei personalități a lui George Pop de Băsești (1835-1919).
Primarul comunei Băsești, dr. Ioan Călăuz, a declarat că au fost aduse la Casa Memorială aproape toate piesele valoroase de la Muzeul Județean Maramureș și că s-au achiziționat și alte piese de epocă. Primarul maramureșean, care e și președintele Fundației „George Pop de Băsești”, a precizat că există o colaborare fructuoasă cu muzeele județene din Sălaj, Cluj și Satu Mare, pentru a procura și a recupera cât mai multe materiale și a pune în valoare acest loc, care, din punct de vedere spiritual, e cel mai important din Ardeal după Blaj, pentru a recupera memoria lui George Pop, personaj istoric atât de important și foarte puțin cunoscut încă. De asemenea, primarul Călăuz a spus că s-a finalizat un proiect foarte frumos și bine elaborat cu un amfiteatru, scenă și toate dependințele, unde se vor desfășura toate activitățile legate de Gheorghe Pop.
Punctul de întâlnire al patrioților ardeleni
La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul Memorial „Gheorghe Pop de Băsești”, în casa ce a aparținut tribunului Marii Uniri.
Datorită lui Gheorghe Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă, în 1967, pentru ca nimic să nu mai aducă în conștiința viitorimii despre luptele și idealurile acestui nobil și generos om, ce s-a contopit afectiv cu năzuințele consătenilor și ale Neamului Românesc. Lui Gheorghe Pop i s-au pus trei capete de acuzare: că era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român.
Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Comuniștii au stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea casei lui „Badea George”. Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist, originar din Băsești, s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în Muzeu Etnografic al Zonei Codru.