Cele mai mari suprafeţe pe care s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor s-au înregistrat în regiunea de dezvoltare Nord-Est (25,9% din suprafaţa totală regenerată), urmată de regiunile de dezvoltare Centru (17,5%), Nord-Vest (13,4%), Sud-Est (13,2%), Vest (11,7%), Sud-Muntenia (9,7%), Sud-Vest Oltenia (8,1%) şi Bucureşti-Ilfov (0,5%).
"În anul 2019, suprafaţa pădurilor a crescut cu 9.127 ha faţă de anul precedent. Faţă de anul precedent, în anul 2019, volumul de masă lemnoasă recoltată a scăzut cu 2,9%. Suprafaţa regenerată a scăzut cu 9,6% (-2.584 ha)", arată datele INS, informează News.ro.
Fondul forestier naţional la 31 decembrie 2019 a înregistrat o creştere de 9.165 ha, la 6.592.230 hectare. Această creştere se datorează în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii.
Suprafaţa pădurilor reprezintă 97,5% din fondul forestier naţional și a ajuns astfel, la sfârşitul lui 2019, la 6,427 milioane hectare.
Volumul de masă lemnoasă recoltată a scăzut la 18,9 milioane metri cubi.
Distribuţia fondului forestier pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare însemnată în Centru (19,3% din totalul fondului forestier) şi Nord-Est (18,2%), urmate de regiunile de dezvoltare Vest (16,2%), Nord-Vest (15,2%), Sud-Vest-Oltenia (12,3%), Sud-Muntenia (10%), Sud-Est (8,4%) şi Bucureşti-Ilfov (0,4%).
Cel mai mare volum de masă lemnoasă s-a recoltat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (26,8% din totalul volumului de masă lemnoasă recoltată), şi Centru (23,4%), urmate în proporţii mai mici de regiunile de dezvoltare Nord-Vest (13,6%), Vest (12,8%), Sud-Muntenia (9%), Sud-Vest Oltenia (7,3%), Sud-Est (6,7%) şi Bucureşti-Ilfov (0,4%).