Stanciu (Alstom), despre posibilitatea opririi metroului: Este un risc major

DE Mircea Marian | Actualizat: 19.12.2019 - 08:48

Riscul ca metroul să nu mai circule după Revelion este unul major, deoarece contractul de mentenanţă expiră la 31 decembrie, singurul lucru blocant fiind plata restanţelor care se ridică acum la 150 de milioane de lei, a declarat directorul general Alstom, Gabriel Stanciu.

SHARE

"Prima noastră preocupare este ca serviciul public să nu fie afectat, motiv pentru care ne-am manifestat toată disponibilitatea pentru a găsi împreună cu Metrorex orice soluţie care să permită continuarea fără perturbări a traficului de metrou din Bucureşti. În acest sens, suntem în discuţii cu Metrorex pentru a identifica soluţii şi eu sper din toată inima că le vom şi găsi. Problema în discuţie este plata restanţelor, care ajung pe la vreo 150 de milioane de lei la ora la care vorbim. S-au strâns datorii pe un an de zile din servicii de mentenanţă", a precizat Stanciu.

El a subliniat că Metrorex nu a plătit serviciile de mentenanţă prestate de Alstom Transport România din decembrie anul trecut.

"Metrorex ne datorează banii pe un an de zile. Nu suntem plătiţi din decembrie anul trecut. Dacă facem un calcul rotund, ajungem la aproape 150 de milioane de lei. Situaţia nu e nouă. Faptul că ni se datorează bani de atâta vreme nu e nou. Au fost discuţii acum vreo 3 luni în care ministrul de la vremea respectivă a promis o serie întreagă de lucruri. Din restanţele de atunci, care erau de 132 de milioane de lei, s-au plătit 25 de milioane, însă între timp au mai trecut trei luni de mentenanţă. De când am început noi să vorbim şi până vom termina probabil că se vor mai strânge 5-600.000 de lei. Oamenii sunt în depou la ora asta şi fac treabă în cele patru depouri. E un contract de servicii. Natura contractelor de servicii este aceea că şi dacă facturezi şi dacă nu facturezi conform reglementărilor fiscale în vigoare suntem obligaţi să declarăm venit, Metrorex este obligat să declare costuri, ele intră în acumulare, dar existenţa sau inexistenţa facturii, scadenţa sau nescadenţa ei devin irelevante din punctul de vedere al naturii contractului de servicii", a afirmat directorul general al companiei.

Potrivit acestuia, conducerea Metrorex nu a propus niciun nou grafic de eşalonare a acestor datorii.

"Încă nu au propus niciun grafic de eşalonare. Din câte înţeleg, în curs se află o procedură de mărire de capital la Metrorex. E la aprobat undeva pe traseu, nu aş şti să vă spun unde şi nici nu e treaba noastră ca prestator, însă sper din toată inima ca procedura să izbutească, pentru că nu este vorba doar despre plata datoriilor restante la noi, ci înţeleg că mai sunt şi alte contracte implicate", a adăugat el.

Stanciu a subliniat că datoria este certă, exigibilă şi nu a fost contestată de Metrorex.

"Creanţa este certă, exigibilă şi mai e o chestiune: eu nu acuz Metrorex de rea-credinţă şi nu cred că oamenii de la Metrorex nu ar fi vrut să plătească factura sau că au ceva de contestat. Prestaţia este reală. Metrorex nu are cu ce din două motive: 1. Că i-a executat silit Astaldi şi le-a luat cash-ul pe care îl aveau şi 2. fiindcă Ministerul Transporturilor înţeleg că nu şi-a plătit subvenţia. Mai mult, înţeleg că Metrorex a dat în judecată MT pentru că nu a plătit subvenţia. Ei mai au datorii la Asocierea Astaldi probabil vreo 60 de milioane de lei. Ce mai înţeleg de la Metrorex este că au dat drumul la o procedură de mărire de capital cu 200 de milioane de lei, din care speră să-şi plătească datoriile scadente. Au trecut de testul investitorului privat, au trecut de toate fazele astea şi acum înţeleg că este pe ultima sută de metri procedura", a afirmat acesta.

Gabriel Stanciu a precizat că Alstom Transport România a venit cu o propunere de prelungire cu trei luni a contractului de mentenanţă, însă nu a fost acceptată, şi a avertizat că lucrul se va opri, pentru că nu se poate munci la nesfârşit fără a se primi bani.

"Am făcut iniţial o propunere prin care am evocat posibilitatea prelungirii cu trei luni a contractului actual care, după părerea mea, era perfect legală, timp în care să fi rezolvat toate problemele aflate în curs: pe de o parte plata restanţelor, pe de altă parte o procedură de negociere pentru un an de contract în absenţa publicării licitaţiei pentru 15 ani, pe care înţeleg că o au în vedere, însă chestiunea respectivă nu a funcţionat. A fost refuzată propunerea, astfel încât ne-am văzut puşi în situaţia de a face ceva până la 31 decembrie. Pentru noi restanţele sunt un punct blocant major. Nu putem să lucrăm la infinit fără a fi plătiţi şi am spus lucrul ăsta de foarte multă vreme. Ne vom opri", a arătat acesta.

Faptul că Alstom Transport România a continuat să efectueze mentenanţa la metrou a fost pentru a nu se opri transportul public.

"De ce am aşteptat atât? Avem ceea ce se numeşte responsabilitate socială. Dacă noi ne oprim din lucru fie şi pentru cel mai important aspect al obligaţiei sau celei mai esenţiale dintre obligaţiile beneficiarului, anume aceea de a plăti contactul, asta s-ar traduce direct în practică prin oprirea transportului cu metroul în Bucureşti, ceea ce înseamnă că locuitorii Capitalei ar fi direct şi nemijlocit afectaţi. Şi atunci partea noastră de responsabilitate socială spune în felul următor: mergem până la epuizarea tuturor soluţiilor contractuale şi de bună încredere în derularea contractului pentru a găsi o soluţie amiabilă de ieşire din diferend, astfel încât omul ăla care este beneficiarul final al transportului în comun să nu sufere. Pe de altă parte, până şi asta are o limită, pentru că nu poţi să lucrezi ad vitam aeternam fără să fi plătit. Nu cred că cineva dintre noi mai vine la birou fără să fie plătit. Un an, da?", a susţinut Stanciu.

Acesta a explicat că încă de acum doi a tot atras atenţia conducerii Metrorex că se încheie contractul şi trebuie luate măsuri, însă nu a fost publicată o nouă licitaţie pentru servicii de mentenanţă.

"Contractul nostru a fost actualizat cu inflaţia. Noi de doi ani spunem 'Atenţie, că se termină contractul, trebuie să vă luaţi măsuri, fie să internalizaţi, fie să organizaţi o nouă licitaţie, în conformitate cu prevederile contractului până la 31 decembrie trebuie să faceţi un anumit număr de lucruri'. Din motive care nu mă privesc, o nouă licitaţie nu a fost publicată. Am înţeles că există nişte prevederi ale noului Cod administrativ care i-ar împiedica să pună la dispoziţia companiei care ar face prestaţia depourile şi că din motivul ăsta documentaţia de atribuire nu a fost publicată. Chiar şi aşa, ajungând la termenul scadent al contractului, am făcut o propunere în scris cu argumente juridice şi am spus aşa: 'Înţelegem dorinţa dvs. de a continua pe un an de zile un contract, dar ca să facem asta trebuie un timp, iar noi putem prelungi contractul actual cu trei luni' şi am propus să mergem până la 31 martie (...) Ca să nu ajungem în dezastru am propus această prelungire, timp în care făceam toate lucrurile astea: plata datoriilor, negocierea contractului pe un an, publicarea licitaţiei pe 15 ani, adică dăm un pic de timp timpului. Practic, le mai dădeam trei luni să rezolve cu plata. Răspunsul a fost că nu se poate să prelungim cu alea trei luni, încă nu am înţeles de ce, şi că o să publice anunţul de intenţie pentru contractul pe un an. Lucru pe care l-au şi făcut într-o vineri seara. Intenţia au publicat-o în octombrie, iar în 6 decembrie anunţul şi a trebuit să dăm ofertă până pe 12 decembrie la ora 10 dimineaţa, adică în trei zile lucrătoare. Este vorba despre un contract nou pe un an de zile", a precizat şeful Alstom Transport România.

El a arătat că a fost depusă o ofertă completă şi, conform prevederilor legale, se negociază acum.

"Pentru noi sunt câteva blocaje. Semnăm pe un an cu condiţia expresă a plăţii datoriei scadente. Mandatul meu, pentru că am şi eu un Consiliu de Administraţie, este că nu pot să semnez un contract decât dacă datoria veche e securizată şi asta se poate face în două moduri: ori cash în cont, ori scrisoare de garanţie, acreditiv bancar irevocabil şi confirmat de o bancă de prim ordin. Dar îmi trebuie cash-ul, şi ăsta e un blocaj. Deci, la ora actuală, contractul expiră la 31 decembrie, încercăm să semnăm pe un an de zile, suntem în plină negociere. La ora asta nu ştiu ce să vă spun, dacă vom izbândi sau nu, dar ne vedem în fiecare zi. Tot ce pot să vă spun sub cuvânt de onoare este că facem tot ce ne stă în putere pentru ca serviciul public să nu fie afectat şi dovada afirmaţiei mele este că nu ne-am oprit timp de un an de zile.

În cazul sistării serviciilor de mentenanţă, şeful companiei a dat asigurări că acest lucru nu va avea efect imediat, întrucât sunt rezerve de trenuri pe care le vor lăsa pregătite.

"Acum, cum se va transpune chestiunea asta în practică...nu este un efect imediat. Ia câteva zile până când să se întâmple, pentru că avem tot felul de rezerve de trenuri pregătite şi le lăsăm pregătite. Nu plecăm din contract fără a face lucrul ăsta - însă mai departe nu ştiu ce să vă spun. Din partea noastră, vă daţi seama a lucra un an fără să fim plătiţi este devastator pentru finanţele companiei, pierdem bani şi nu putem continua în ritmul ăsta", a afirmat el.

Întrebat dacă trenurile de metrou ar putea circula fără mentenanţă, Stanciu a răspuns: "Nu o să-şi asume nimeni niciodată riscul ăsta, este absolut imposibil să meargă fără revizie. Este imposibil. Nici nu ajungi în penal, este pur şi simplu o chestiune fără sens, tehnic vorbind. Sunt implicaţi pasageri, este siguranţa circulaţiei, aşa ceva nu vor face niciodată".

El a admis că riscul ca metroul să nu mai circule după 31 decembrie este major, însă a menţionat că se negociază zilnic cu Metrorex pentru identificarea de soluţii.

"Este un risc. Sigur că este major, însă în continuare suntem în discuţii. Ne vedem în fiecare zi ca să găsim soluţiile aplicabile, avem acest singur punct blocant din punctul meu de vedere şi anume plata restanţelor. Dacă banii vor fi plătiţi sau dacă vom avea garanţia unei plăţi sau a unul calendar de plată garantat vom continua în condiţii excepţionale ca şi până acum, dar nu suntem încă acolo", a explicat Gabriel Stanciu.

Directorul general al Alstom Transport România a respins posibilitatea ca Metrorex să poată internaliza aceste servicii de mentenanţă. Întrebat dacă Metrorex poate efectua lucrările de întreţinere în regie proprie, cu angajaţii proprii şi dacă are resursele umane şi tehnice necesare, Gabriel Stanciu a răspuns: "Nu. Sub absolut nicio formă nu".

"Personalul este angajat la noi. Sigur că ar putea fi făcute eventual propuneri de angajare, însă nu are nimeni garanţia că ele vor fi acceptate de toţi angajaţii şi, chiar dacă ar fi aşa, activitatea de mentenanţă presupune existenţa unor dotări tehnice, a pieselor de schimb. Este o activitate 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Circa 350 de oameni avem la ora actuală implicaţi în această activitate", a menţionat acesta.

De asemenea, Gabriel Stanciu a respins ideea de a duce Metrorex la insolvenţă.

"Nu avem în vedere astfel de atacuri în justiţie pentru a duce Metrorexul în insolvenţă. Eu cred, totuşi, într-o atitudine civilizată de onorare a unor obligaţii de plată. Insolvenţa este ultimul caz şi nu e pentru noi. Nu facem aşa ceva. Ultimul termen (pentru a primi un răspuns - n. r.) este 31 decembrie. Toată lumea stă aici, nu pleacă nicăieri până nu rezolvăm problema. Şi, dacă vom vedea că nu o putem rezolva, atunci vom da de ştire", a adăugat şeful Alstom Transport România.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te