Ungaria și Polonia, ambele intrate în procedura definită de Articolul 7 din Tratatul UE pentru presiunile asupra justiției și societății civile, au blocat prin veto adoptarea bugetului multi-anual al UE (MFF, în valoare de peste 1.100 miliarde euro) și a pachetului NextGeneration EU pentru relansare economică (750 miliarde euro) pentru că sunt nemulțumite de apariția mecanismului care leagă acordarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. Cele două țări nu au putut bloca însă adoptarea mecanismului, care avea nevoie doar majoritate calificată în Consiliul UE, în timp ce adoptarea bugetului și a NextGeneration necesită unanimitate în Consiliu.
Verhofstadt a scris într-un editorial pentru EUObserver că există o soluție tehnică pentru a scăpa de Ungaria și Polonia: adoptarea pachetului financiar de relansare NextGeneration EU prin procedura legală numită ”cooperare întărită” (enhanced cooperation), prevăzută de Articolul 326 al Tratatului UE.
Acest articol prevede în esență ca un grup de minimum 9 state membre să avanseze o anumită politică, respectând spiritul UE. Exemplul dat de liderul belgian: adoptarea monedei euro, prin aceeași procedură.
Odată ce restul de 25 de state ar adopta această soluție, Ungaria și Polonia ar fi pur și simplu excluse din NextGenerationEU, un mecanism care ar aduce zeci de miliarde de euro pentru fiecare din cele două țări.
Propunerea lui Verhofstadt este luată în calcul de liderii europeni, au declarat surse de la Bruxelles pentru G4Media.ro, dar în acest moment șefii de stat și de guvern din UE privilegiază încă soluția dialogului cu Budapesta și Varșovia.
La summit-ul virtual al Consiliului European de joi seară, primele 20 de minute au fost dedicate veto-ului Ungariei și Poloniei. Liderii celor două state, plus premierul sloven – care pare să se apropie de poziția lor – au avut la dispoziție debutul ședinței pentru a-și explica pozițiile. Nici un alt lider UE nu le-a dat replica, potrivit informațiilor G4Media.ro.
O decizie finală privind pachetul financiar al UE e așteptată în 8 decembrie, când va avea loc un Consiliu decisiv. Miza pachetului financiar este fără precedent, UE se va împrumuta în premieră pentru a furniza statelor membre cu probleme fonduri uriașe pentru depășirea crizei financiare declanșate de pandemie. România ar urma să primească din cele două mecanisme circa 80 de miliarde de euro, potrivit g4media.ro.