SĂRBĂTOARE 30 IANUARIE, cruce roșie. Sfinții Trei Ierarhi. Dacă e frig azi, vara va fi călduroasă

DE Florentina Enache | Actualizat: 30.01.2025 - 09:53
SĂRBĂTOARE 30 IANUARIE, cruce roșie. Sfinții Trei Ierarhi. Dacă e frig azi, vara va fi călduroasă - Foto: doxologia.ro
SĂRBĂTOARE 30 IANUARIE, cruce roșie. Sfinții Trei Ierarhi. Dacă e frig azi, vara va fi călduroasă - Foto: doxologia.ro

SĂRBĂTOARE 30 IANUARIE, cruce roșie. Sfinții Trei Ierarhi. Dacă e frig azi, vara va fi călduroasă. Ce tradiții și superstiții au românii în această zi și cine au fost Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur?

SHARE

Sărbătoare 30 ianuarie. Astăzi, Biserica îi prăznuiește pe Sfinții Trei Ierarhi, această sărbătoare fiind marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox.

Tradiții și superstiții de Sfinții Trei Ierarhi

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi era ținută mai ales de femei. Despre cele care nu serbau în mod cuvenit se spunea că le vor muri soții. Mamele care sărbătoreau spuneau că le vor fi fericite fiicele.

Pentru a-și visa urzitul, fetele mari trebuiau să respecte două condiții: să nu muncească pe 30 ianuarie și să mănânce doar sare și pâine în această zi.

Citește și: De ce are luna februarie 28 de zile? Ce este anul bisect? Legătura cu superstițiile romanilor

În această zi erau pomeniți morții. Se făcea colivă și se ducea la biserică. Se dădeau de pomană lumânări, pentru ca viața celui care o dăruia să fie luminată.

Se spune că de pe 30 ianuarie se schimbă vremea. Dacă de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi curgea din streașină, urma o primăvară friguroasă, iar dacă era ger se anunța o vară călduroasă, scrie Marcel Lutic în cartea sa, „Timpul Sacru”.

Citește și: Sărbătoare religioasă pe 26 februarie. Cine este sfântul care a renunțat la familie pentru credință

Sărbătoare 30 ianuarie - Sfinții Trei Ierarhi

Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur sunt sărbătoriți de Biserică împreună în ziua de 30 ianuarie.

Citește și: Sărbătoare mare pe 3 februarie. Cine este Sfântul care a fost ”pedepsit” să trăiască 360 de ani

În timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), s-au iscat între credincioși controverse aprige privind întâietatea unuia sau a altuia dintre cei trei Sfinți Părinți ai Bisericii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Reprezentanții celor trei facțiuni, care se numeau Ioaniteni, alții Vasiliteni, iar alții Grigoriteni, stârneau multe dispute, fiecare susținând pe câte unul dintre ierarhi în detrimentul celorlalți doi.

Pentru aceea, s-au arătat acești sfinți ierarhi, nu în vis, ci chiar în ființă, lui Ioan, mitropolitul cetății Evhaitenilor. Și toți trei i-au spus că, așa precum vede, ei sunt la fel în fața lui Dumnezeu.

'Deci, sculându-te, poruncește acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta și noi ne-am sârguit cât am fost vii, și după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea și să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ți se va părea ție că este de cuviință, fă nouă praznic cuviincios'. (Viețile Sfinților)

Disputele au fost stinse astfel în chip minunat, ajungându-se la stabilirea unui praznic împreună a celor Trei Sfinți Ierarhi, ca unii care sunt în egală măsură bineplăcuți lui Dumnezeu și deopotrivă de vrednici să fie cinstiți de credincioși.

În cursul anului bisericesc, pomenirea fiecăruia dintre ei se face pentru Sfântul Vasile la 1 ianuarie, pentru Sfântul Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar pentru Sfântul Ioan Gura de Aur la 13 noiembrie și la 27 ianuarie.

În 30 ianuarie se sărbătorește lucrarea acestor trei Părinți, mari dascăli ai lumii și ierarhi, făcută în folosul Bisericii.

Toți cei trei Sfinți Ierarhi au trăit în secolul al IV-lea, numit 'veacul de aur' al creștinătății, s-au născut în familii evlavioase creștine și au avut parte de o educație aleasă. Toți trei au studiat la cele mai vestite școli ale vremii și au fost ridicați prin voia lui Dumnezeu la treapta arhieriei, pentru a răspândi de acolo, cu și mai multă putere, lumina adevărului dumnezeiesc, dovedindu-se a fi vrednici păstori ai credincioșilor lor.

Au fost deopotrivă mari sprijinitori ai săracilor, orfanilor, bolnavilor și ai tuturor celor aflați în suferință și, mai mult decât atât, au luptat, prin cuvânt și prin scris, pentru lămurirea adevărurilor de credință ortodoxă, împotriva rătăcirilor și a credințelor deșarte. Au fost mari predicatori și scriitori bisericești, lăsând în urma lor un număr mare de cărți de învățătură, alcătuind diverse cântări și rugăciuni. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur au lăsat și Liturghiile care le poartă numele.

Despre Sfântul Ioan Gură de Aur se arată că a întrecut pe toți filosofii în cuvinte și mai ales în iscusința, înlesnirea și frumusețea vorbirii; și atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură și a săvârșit propovăduirea evanghelică, încât, dacă n-ar fi fost acest Sfânt, 'ar fi fost de trebuință să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos'. (Viețile Sfinților)

Faptele sale bune atât de mult l-au înălțat, încât pe toți i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei și al dragostei. A trăit 63 de ani, fiind ierarh al Bisericii lui Hristos șase ani. S-a săvârșit în Comane, surghiunit de împărăteasa Eudoxia.

Sfântul Vasile cel Mare a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci și pe cei vechi; a studiat mult în domeniile științelor și filosofiei. A ocupat scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, la vârsta de 37 de ani, și a păstorit Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, aflat în fruntea arhiepiscopiei sale.

Ca întâistătător al scaunului din Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile a întemeiat, lângă Cezareea, diferite așezăminte pentru alinarea suferințelor celor bolnavi și nevoiași: spitale, azile, ospătării, școli și altele.

'Un cartier întreg din Cezareea era destinat pentru această mare operă creștină filantropică de ajutorare a celor lipsiți și tratare gratuită a celor bolnavi, cu cheltuiala episcopiei care purta grijă de toate'. ('Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an')

Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul a păstorit Biserica Constantinopolului vreme de 12 ani și a trăit 80 de ani. Se spune despre Sfântul Grigorie că atunci când s-a făcut patriarh a găsit în cetate numai o biserică a drept-credincioșilor, iar când a părăsit scaunul a lăsat numai una eretică.

A mers de la Constantinopol la Arianz, moșia sa, unde, cugetând pururea la Dumnezeu și făcându-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfârșit cu pace, scrie Agerpres, care citează sursele: vol. 'Viețile Sfinților'; 'Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an', Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996; www.crestinortodox.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te